Dragi prieteni ai Asociaţiei Civice Tempora şi ai revistei Eroii Neamului,
În această zi în care, în urmă cu 31 de ani, destinele României s-au schimbat, vă propun câteva cuvinte de suflet a colaboratorilor noaştri, Inga Iamandii – consilier cultural al parohiei „Sf. Spiridon”, Reggio Emilia, Italia, şi Cristian Botnărescu din Iaşi.
Cu dorinţa de a se împlini dorinţele celor ce au luptat şi murit în decembrie 1989, vă doresc tuturor Sărbători fericite!
Colonel (r) Voicu Şichet

Să nu ucizi cuvântul …

Ne-am trezit, aşa dintr-odată, în condiţii economice, politice, spirituale nemaiîntâlnite până acum.

De fapt, nu timpurile sunt tulburi, percepţia noastră s-a alterat. Ne-am crezut Dumnezei atotputernici şi invincibili. Şi atunci, a intervenit Unicul, Adevăratul, Atotputernicul Stăpân- Creatorul, Dumnezeul Omnipotent prin spirit, cuvânt, spaţiu şi timp! Ne-a demonstrat imediat ce suntem şi ce putem (mai exact, ce nu putem)!

Ne-a închis în cutiile noastre din blocuri, ca să întelegem cum se simt cei, cu care am procedat la fel: păsările şi animalele. Privim prin geamuri cum cerul s-a umplut de adevăratele păsări, iar cele metalice ruginesc la pământ. Suntem după gratii, iar animalele ne privesc exact cum le priveam şi noi la grădina zoologică.

Totul, dintr-odată a devenit inutil. Lumea materială şi-a pierdut sensul. Tot ce părea indispensabil, azi a devenit inutil. Noi am devenit inutili. Natura fără noi înfloreste. Aer curat şi proaspăt. Cer azuriu şi fără urme de norii plumburii în fum înnecacios. Suntem parte integrantă a unui sistem bine închegat, dar nu şi stăpânii lui.

Ne simţim stresaţi în lipsă de libertate şi în singurătate? Oare nu exact aşa am procedat cu cei  ce ne-au fost puşi sub protecţia noastră? Gunoi suntem, gunoi primim!!!

Unica salvare este lectura, meditaţia celor citite, convorbirile cu cei din familie. Şi timp … Timp … Mult timp de sfaturi profunde dintre creier şi suflet.

Şi, cum veşnicia este Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cuvântul. Să nu-l  ucidem!

Deoarece suntem şi în zilele Revoluţiei ,propun, cu această ocazie, o poezie proaspăt scrisă de poetul Cristian Bodnărescu, întitulata “Poveste de Crăciun”, dedicată eroilor Revoluţiei Române din 1989:

Poveste de Crăciun
17 decembrie 2020

Ne-au venit la uşi din nou
Trecând prin mari nămeţi,
Eroii noştri din alt tablou
Amintiţi doar de poeţi.

Chemaţi-i în casă, e frig
Să îi poftim la masă,
Ei ne-au apărat aprig
Sânge au pe-a lor cămaşă.

Să ne cunoaştem povestind
Chipurile lor ni se arată,
Văd o tânără murind
Un glonţ i-a intrat în faţă.

Un prunc mort ţine la sân
Întinsa pe strada rece,
Împuscati de un acarian
Tinere cadavre sunt ferece.

Morţii sunt desfiguraţi
Sacrificaţi şi abandonaţi,
Pe cer apar înaripati
De Ochiul divin neuitaţi.

Dar ei sunt tineri şi frumoşi
În Paradisul neuitat,
Ne apără ai noştri strămoşi
De demonul întunecat.

Cei vii sunt urâţi şi proşti
În nepăsarea ucigaşă,
Pe faţa hâdă poartă măşti
În uitarea lor nevoiaşă.

Se bucură ca nişte câini
De un Crăciun însângerat,
De neamul nostru sunt haini
De parcă nici nu s-a întâmplat.

Nu mai avem deloc nămeţi,
Natura ne este ucisă
Copacii ne sunt furaţi
Ţara a fost distrusă.

Pământul ţării s-a vândut
De-un neam instrăinat,
E mai rău ca la-nceput
Străinii iar ne-au vânat.

Amintiţi doar de poeţi
Eroii noştri din alt tablou,
Trecând prin mari nămeţi
Ne-au venit la uşi din nou.

***