Revista Eroii Neamului 4/2020
Dragi prieteni ai Asociaţiei Civive Tempora Satu Mare şi ai revistei Eroii Neamului,
În pragul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, avem bucuria de a vă oferi spre lectură un nou număr al revistei noastre. Ne cerem iertare pentru că nu am reuşit să scoatem şi ediţia tipărită, însă coronavirusul a creat greutăţi şi la tipar, astfel că cei care s-au obişnuit să o citească „clasic” trebuie să mai aştepte până după sărbători.
Cu ajutorul Domului şi prin efortul redactorilor şi colaboratorilor noştri, am reuşit să închegăm din nou 96 de pagini de istorie, cultură şi spiritualitate românească, care sperăm să ajungă la inima dumneavoastră şi să constituie un factor de echilibru şi încurajare în aceste vremuri tulburi pe care le trăim în prezent. Să nu uităm că şi în trecut înaintaşii noştri au întâmpinat multe dificultăţi, greutăţi, neajunsuri, multe mai dure decât cele de acum, dar cu credinţa în Dumnezeu şi cu dragostea de glia străbună, le-au depăşit. Ba chiar au făurit o Românie Mare, pe care astăzi noi suntem datori s-o apărăm şi s-o dezvoltăm!!
Cu părere de rău, trebuie să spun că, în ultimii ani, mergem din dezamăgire în dezamăgire, din rău în mai rău, în ceea ce priveşte administarea ţării în interesul poporului român. Prea ne-am lăsat „încălecaţi” de tot felul de structuri europene şi mondiale, fie ele politice, militare, economice sau financiare, plecând mereu capul şi la acţiunile tot mai făţişe ale iredentei maghiare ce vizează autonomia Transilvaniei. Chiar să fi murit degeaba moşii şi strămoşii noştri, care ne-au lăsat moştenire această frumoasă Grădină a Maicii Domnului?! Chiar nu suntem în stare să ne gospodărim singuri şi cu folos pentru noi, nu pentru alţii?!
Colapsul clasei politice româneşti de după 1989 a ajuns, se pare, la apogeu!! Să avem europarlamentari români care să nu se opună unui act normativ european ce poate deveni fatal pentru unitatea şi integritatea teritorială a României mi se pare ceva inadmisibil. Şi când te gândeşti ce de bani câştigă un astfel demnitar!! E adevărat că de la UE. Dar să nu uite europarlamentarul român că la bugetul UE contribuie cu vârf şi îndesat fiecare concetăţean al său!! Deci, tot pe banii noştri trădează Naţia Română!!
SĂ LE FIE RUŞINE TUTUROR CELOR CARE PUN ÎNAINTEA INTERSULUI NAŢIONAL ORICE ALT INTERES!!! Fie el personal, de grup, de partid sau, şi mai grav, al altor entităţi statale sau suprastatale.
Cu toate acestea, trebuie să rămânem optimişti, chiar în condiţiile pandemiei care ne-a bulversat pe toţi, să avem încredere în capacitatea acestui popor de a-şi „reveni din pumni”, sperând în ieşirea la rampă a minţilor luminate, cu dragoste de neam şi ţară, care să facă puţină ordine în politica şi administraţia românească, să pună la baza dezvoltării societăţii adevăratele valori naţionale – umane, morale şi de ce natură doriţi dumneavostră, că prea ne-au năpădit nulităţile, agramaţii, interlopii şi trădătorii!! Pentru aceasta, însă, este nevoie de recurs la memorie, la istorie, la trecut, pentru că cine nu-l cunoaşte, sau îl ignoră, riscă să-l retrăiască! Drept urmare, citiţi articolele din revista Eroii Neamului, unde veţi găsi suficiente exemple de oameni ce s-au dăruit cu tot ce au avut mai bun propăşirii neamului românesc. Iar tânăra generaţie ar fi bine să le urmeze exemplul!!
Fie ca Sfintele sărbători să-i găsească pe toţi românii bine şi sănătoşi, să le petreacă creştineşte, cu pace şi linişte sufletească, iar anul care vine să ne scape de pandemie, dar să fie şi un nou început al unei Românii demne, suverane şi prospere!! Aşa să ne ajute Dumnezeu!!
P.s. Aseară, după ce am încheiat redactarea rândurilor/gândurilor de mai sus (cu dorinţa de a le mai revedea de dimineaţă), am dat, întâmplător, recunosc, peste o emisiune TV cu noua vedetă a gimnasticii feminine româneşti, Larisa Iordache, multiplă campioană şi medaliată la recentele Campionate Europene din Turcia. Atitudinea sa, felul în care a vorbit şi sentimetul patriotic manifestat cu naturaleţe, fără false „floricele”, m-au cucerit definitiv! Şi când te gândeşti prin ce a trecut în ultimii 3 ani ca să ajungă aici… Apoi, „cireaşa de pe tort” a fost aşezată de Ana Bărbosu, câştigătoare a nu mai puţin de 6 (ŞASE) medalii de aur la aceeaşi competiţie europeană rezervată junioarelor. Adică a câştigat tot ce se putea câştiga într-o competiţie de gimnastică, respectiv AUR: cu echipa, la individual compus şi pe aparate (paralele, bârnă, sol şi sărituri). Iar intervenţa sa telefonică în emisiune a fost „bestială”, ca să ne exprimăm şi noi în termeni mai…cool. Atâta maturitate, realism, conştiinţă a propriei valori, altruism, respect faţă de toate predecesoarele sale (fără a nominaliza pe cineva, nici măcar pe inegalabila Nadia), atitudine pozitivă faţă de muncă şi sacrificii, dorinţă de afirmare şi performanţă, toate pentru Tricolor, m-au făcut să-mi dau seama că ceea ce scrisesem cu câteva minute înainte este adevărat. Poporul român are un potenţial deosebit de renaştere „din propria cenuşă”, fapt dovedit de aceste minunate sportive, care, după ce toată lumea îi „cânta prohodul” gimansticii feminine românesşti, au „dat lovitura” în Turcia, la Campionatele Europene. FELICITĂRI! Suntem mândri de voi şi vă aşteptăm să vă întoarceţi şi de la Tokio (Olimpiada amânată pentru la anul şi pentru care mai sunt necesare calificări) cu pieptul plin de medalii!!!
Nu închei fără a aduce un elogiu femeii române, chiar dacă nu este 8 martie, pentru tot ceea ce a făcut şi face pentru ţară. Am vorbit de tinerele gimnaste ce au performat acum, dar să nu uităm de toate sportivele care au adus glorie României, de la Iolanda Balas Soter la Simona Halep şi Cristina Neagu (Nu le enumăr pe toate, pentru că sigur o să uit pe cineva, şi niciuna nu merită acest lucru, mă limitez la cea mai reprezentativă pentru începuturi şi la cele în vogă în zilele noastre). Şi să nu uităm de femeile române care au făurit istorie, care s-au dedicat total cauzei naţionale, aşa cum aveţi posibilitatea să aflaţi în paginile prezentului număr. Lectură plăcută şi Sărbători fericite!!
Redactor coordonator,
Colonel (r)
Voicu Şichet
https://asociatia-tempora.ro/2020/12/24/revista-eroii-neamului/https://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2020/12/EN-4_2020.pnghttps://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2020/12/EN-4_2020-150x150.pngRevista EROII NEAMULUIDragi prieteni ai Asociaţiei Civive Tempora Satu Mare şi ai revistei Eroii Neamului, În pragul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, avem bucuria de a vă oferi spre lectură un nou număr al revistei noastre. Ne cerem iertare pentru că nu am reuşit să scoatem şi ediţia tipărită,...admintempora nicu.i.boca@gmail.comAdministratorAsociatia Civica TEMPORA