Discursul doamnei Dr. Daniela Bălu cu ocazia simpozionului dedicat Centenarului Sătmărean           

Suntem azi împreună pentru a OMAGIA unul dintre cele mai importante evenimente din istoria românilor sătmăreni, dar și un moment de glorie din istoria noastră – împlinirea a 100 de ani de la eliberarea județului și orașului Satu Mare, de către Armata Română, precum și a 100 de ani de la instaurarea administrației românești. Două evenimente istorice deosebit de importante, pentru noi, românii sătmăreni, deoarece, după 1 Decembrie 1918 au trecut mai bine de 5 luni până la Unirea de facto a N-V Transilvaniei cu România, iar introducerea administrației românești în această regiune, implicit și în județul nostru, a fost posibilă doar după ce Armata Română a eliberat zona de graniță, rămasă sub controlul guvernului maghiar.

Dacă anul 2018 a fost anul Centenarului Marii Uniri, cu siguranță anul 2019 este pentru noi, românii sătmăreni, anul Centenarului sătmărean. În urmă cu 100 de ani, în aprilie 1919, județul și orașul Satu Mare au fost eliberate de armata română, punându-se astfel capăt Directoriului comunist maghiar condus de Béla Kun, dar și secularei dominații maghiare.

Și pentru că istoria locală nu se învață prea des la școală …. ce-i drept și celei naționale i se alocă ore prea puține, vă rog să-mi permiteți să vă reamintesc, de ce pentru noi sătmărenii, ca și pentru alți români din Ardeal, Centenarul este de abia acum, în luna aprilie, desigur întregind bucuria Centenarului Marii Uniri.

Așa cum se știe, după Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, România Mare nu s-a făurit sau definitivat într-o singură zi. A urmat un proces amplu, complicat, de unificare legislativă, administrativă, și chiar mai mult decât atât, au fost necesare luptele de eliberare purtate de  Armata Română, deoarece regiunile sătmărene, maramureșene, sălăjene și bihorene, au rămas sub controlul guvernului maghiar.

Nu este ușor să concentrez 100 de ani în câteva minute, dar, pe scurt, evenimentele au decurs astfel: după încheierea Primului Război Mondial, Ungaria, învinsă în război, a semnat la 13 noiembrie 1918, la Belgrad, o convenție militară încheiată între Comandamentul Armatei Aliate și delegații guvernului maghiar, prin care, cursul Mureșului a fost stabilit ca linie de demarcație răsăriteană a Ungariei față de România. În urma acestei convenții, unităţile diviziilor 1 şi 7 Vânători ale Armatei Române,  s-au deplasat prin trecătorile Carpaţilor Orientali, spre Transilvania. Înaintarea trupelor române s-a făcut cu repeziciune, iar gărzile româneşti constituite în Transilvania s-au pus la dispoziţia armatei române. După ce au ajuns la râul Mureş, respectând linia de demarcație, militarii români s-au oprit.

Din cauza anarhiei și terorii instaurate de civili și autoritățile maghiare dincolo de linia de demarcație, Consiliul Dirigent al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu, a cerut în repetate rânduri guvernului Ungariei și Comisiei Aliate de control să asigure preluarea teritoriilor românești din Transilvania, respectând dorința milioanelor de români care votaseră unirea într-un singur stat.

Deoarece Ungaria nu şi-a respectat angajamentele asumate, atacând frecvent populația românească, Puterile Aliate au acceptat ca trupele române din estul Transilvaniei să depăşească râul Mureş, în 22 ianuarie 1919, linia de demarcaţie mutându-se spre vest, fixând ca limită linia căii ferate Satu Mare-Oradea-Arad,  județul Satu Mare fiind situat la vest de linia provizorie de demarcație: Sighet – Jibou – Ciucea – Hălmagiu – Zam ( din jud. Hunedoara).

În perioada 25 – 30 ianuarie 1919, soldații secui și regimentele maghiare de honvezi, s-au stabilit pe linia demarcațională, au atacat satele locuite de români, au jefuit, au violat femeile, au batjocorit bisericile, i-au omorât și bătut pe oamenii de frunte ai comunității și pe preoți, amintind acum doar cazul preotului Petru Cupcea din Supuru de Jos, care a fost arestat și bătut cu bestialitate de secui, lăsat apoi fără suflare, deoarece, după Adunarea de la Alba Iulia, a arborat tricolorul românesc pe turla bisericii.

Puterile  Antantei au solicitat Ungariei ca începând cu data de 23 martie să-și retragă toate trupele, oferind un  termen de 10 zile, însă,  Guvernul condus de Károlyi Mihály a respins această solicitare, fără a  reuși să reorganizeze statul după destrămarea imperiului Austro-Ungar.  În Ungaria puterea a fost preluată de un guvern de stânga, bolșevic, care la 21 martie a proclamat Republica Sovietică Ungaria, condusă de guvernul Béla Kun, primul guvern din Europa loial Moscovei comuniste.

Iată, în acest moment foarte important din istoria europeană, au fost implicați decisiv 2 sătmăreni –  Károlyi Mihály, ce provenea din familia conților Károlyi din Carei, și Béla Kun, născut la Lelei, sat ce aparține de comuna Hodod, acolo unde s-a și dat una din cele mai grele lupte pentru eliberarea județului nostru.

Guvernul Béla Kun a refuzat să accepte termenii armistițiului stabilit de puterile Aliate, pregătindu-se de război, și, instaurând în Ungaria, inclusiv în teritoriile din n-v Transilvaniei, un regim dictatorial, terorist, care a nemulțumit inclusiv populația maghiară. În faţă acestei grave situaţii, de aharhie și continuă teroare, în 16 aprilie 1919, armata română, declanşează ofensiva împotriva Ungariei. Semnificaţia acestei acţiuni militare era relevată și prin Proclamaţia către trupele române, semnată de generalul Constantin Prezan, şeful Marelui Cartier General:
„Români! Din înaltul ordin al regelui Ferdinand I, în urma chemării Consiliului Naţional Român, armata română a trecut Carpaţii, pentru a desfiinţa hotarele care se ridicau între noi, rupând în două trupul aceluiaşi neam. Păşind cu dragoste frăţească pe pământul Transilvaniei, oştirea română vine în numele unor sfinte drepturi naţionale şi omeneşti, pentru a garanta libertatea deplină a tuturora“.

Luptele armatei române pentru eliberarea județului și orașului Satu Mare au început în 16 aprilie 1919, eliberarea județului fiind rezultatul unei reușite strategii militare care a făcut ca în doar cinci zile de operaţiuni, armata română să pună stăpânire pe marile centre Satu Mare – Carei – Oradea – Salonta.

Armata maghiară era alcătuită din trupe de secui și honvezi, dar și din voluntari bolșevici. Trupele din linia întâia reprezentau un total de cca. 20.000 de oameni, cu 72 de tunuri, iar în linia a doua erau  aproximativ 40 -50 de mii de oameni. În județul SM trupele maghiare aveau cca. 9.400 de oameni, iar în orașul SM se afla regimentul secuiesc de artilerie, format din 29 de ofițeri și 406 soldați.

De cealaltă parte a liniei de demarcație, armata română avea trupele dispuse în două grupuri: Grupul de Nord, sub comanda gen. Traian Moșoiu, și Grupul de sud în fruntea căruia a fost numit la 11 apr. gen. Mărdărescu. În total aceste trupe aveau un efectiv de aproape 23 de mii de oameni, din care 17.257 de combatanți.

La Hodod, în 16 aprilile 1919,  la orele 3 dimineața, s-au purtat lupte înverșunate, pierzându-și viața 18 români din Regimentul 16 infanterie Suceava (unele surse istorice spun că au murit 19 ostași), pierderile maghiare fiind foarte însemnate: peste 300 de morți și 100 de prizonieri.

În 17 aprilie luptele au continuat, seara atingându-se aliniamentul Supuru de Sus – Supuru de Jos – Derșida – Șimleu Silvaniei, iar în 18 aprilie  patrule  de cavaleri din Detașamentul General Olteanu au ajuns în satul Moișeni.  Trupele Diviziei a 2-a Cavalerie au ocupat localitățile Seini, Crucișor, Roșiori. Tot în 18 aprilie, în sud, a fost atins aliniamentul Tășnad, Santău, Giungi.

Trupele maghiare fugeau în derută și dezordine, terorizând, maltratând și jefuind populația românească.

În dimineața zilei de 19 aprilie a ajuns și la Carei o subunitate româneacă de soldați, iar Divizia a 7-a a ajuns pe aliniamentul Moftinu Mic – Carei – Andrid. La 20 aprilie au intrat trupele române în comuna Urziceni, pe  o carte de rugăciuni aflată în proprietatea familiei șvăbești Czier, fiind scris: La 20 aprilie au intrat trupele române în comuna noastră, chiar în Duminca Paștilor, pe la ora 3. Atunci în mare ordine au traversat satul.

Putem considera așadar data de 20 aprilie data eliberării județului Satu Mare, armata română continuându-și înaintarea spre Mátészalka și Csenger, până la Budapesta, pe care au eliberat-o la 4 august 1919.

Documentele vremii arată că nu doar românii, ci și populația maghiară a fost fericită că a scăpat de stăpânirea și teroarea bolșevică. Această bucurie a fost evidentă și în data de 19 aprilie, când Armata Română a intrat în orașul Satu Mare, fiind primită cu entuziasm chiar de viceprimarul maghiar al orașului, dr. István Lénárd, care le-a spus ofițerilor români: „Nu ştim încât se va respecta de imperiul român limba maternă a populaţiei maghiare şi autonomia oraşului, dar ştim, că faţă de stupiditatea bolşevismului,  dvs. aduceţi cultura occidentului civilizat. Pentru susţinerea ordinei publice ne oferim serviciile noastre. Vă salut în numele acestui oraş”, a spus viceprimarul István Lénárd.

Despre intrarea Armatei Române în orașul Satu Mare, avem detalii de la Augustin Ferențiu, cel ce a devenit primul primar român al orașului. S-a scris mult despre acest eveniment, n-am să insist, chiar recent am publicat în revista EROII NEAMULUI, întreg discursul primarului Augustin Ferențiu, doresc doar să evidențiez câteva aspecte, ca să înțelegem mai bine ce se va întâmpla vineri, în orașul nostru, la ceremoniile militare. Avocatul dr. Ilie Carol Barbul, unul din intelectualii de frunte ai comunității românești, cel care a condus delegația de sătmăreni la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, dar și cel care a avut un rol esențial în instaurarea administrației românești, în dimineața zilei de 19 aprilie, a plecat într-o trăsură și cu un steag alb să întâmpine trupelor române, așteptându-le la podul de peste Someș, pentru a le ruga să cruțe orașul de atac, deoarece toată populația aștepta sosirea armatei române eliberatoare. În orașul nostru a intrat prima  dată o patrulă din Divizia a 2-a Cavalerie, iar la ora 12 și 45 de minute s-au adunat în piața din fața hotelului Panonia – Dacia, avangarda diviziei de cavalerie comandată de colonelul Ressel, însoțit de ofițeri români. Aceștia au pregătit intrarea în oraș a generalului Lascăr Davidoglu (primul general român care a venit la SM), comandantul Armatei Române din N-V Transilvaniei.

Înainte de sosirea generalului au intrat în oraș  o grupă de biciclişti, apoi cavaleria, 8 soldaţi cu fanfare în frunte cu un tambur, apoi iar cavalerie,  pe urmă mitraliere şi artileria. Trupele s-au așezat  în careu, în mijlocul pieţeii. Văzând atitudinea paşnică a armatei, s-a adunat  multă lume, admirând trupele române, care s-au prezentat admirabil. Soldaţii bine îmbrăcaţi, bine echipaţi, caii frumoşi, şi peste tot s-a manifestat o disciplină completă. Augustin Ferențiu relata :

”Era un tablou impunător, mai cu seamă că pe aici era vestea că trupele române sunt prost  echipate, armament inferior, soldaţii desculţi, etc.”

La ora 15 s-a întrunit în sala primăriei Consiliul oră­şenesc și peste l00 de cetăţeni de vază ai orașului. Generalul Davidoglu a sosit  la 15 şi 20, în sală toți cei prezenți primindu-l strigând  ”Trăiască” ! –   inclusiv în limba maghiară!

General Davidoglu a spus: „Nu ca inamici am venit, ci ca fraţi,  porniţi la ordinul Antantei, ca să asediem liniile demarcaţionale. Respectăm toată lumea cinstită, numai a bolşevismului adversari  suntem. … Populaţia are să fie liniştită. Cetăţenii cinstiţi se vor lăsa în pace.  Oraşul este scutit de jaf, fiindcă şi-a deschis porţile benevol  înaintea armatei române …”

Seara la ora 20,  a fost organizat un mare banchet oferit de funcționarii maghiari ai primăriei, la care au luat parte 500 de persoane. Acel banchet a avut loc chiar în această clădire, unul din motivele pentru care am ales să fim azi  împreună,  aici!

În ziua următoare a intrat în oraș comandantul Diviziei a 2-a Cavalerie, generalul Alexandru Constatinidi, implicat și în instaurarea administrației românești, și care a notat în raportul său: ”la sosirea în orașul Satu Mare mi-a ieșit în întâmpinare  toată populația civilă și militară, compusă în majoritate din unguri și a mulțumit armatei române pentru marele sacrificiu ce l-a făcut,  că i-a scăpat de orgia bandelor ungare”. Chiar și după această declarație putem înțelege cât  rău a făcut regimul Directoriului comunist condus de  Béla Kun, dacă până și maghiarii  s-au bucurat de venirea armatei române!

Doamnelor și domnilor,

Trebuie să ne amintim  faptul  că intrarea Armatei Române în județul și orașul SM a coincis cu săptămâna patimilor, când românii se pregăteau de Sfintele Paști, iar eliberarea orașului nostru, a noastră, a românilor sătmăreni a avut  loc chiar în Sâmbăta patimilor. Sfârșitul săptâmânii Patimilor era și sfârșitul pătimirii românești  seculare, atât de emoționant exprimat  tot de Augustin Ferențiu, care spunea: ”… într-o fericită  aşteptare  am privit  primele raze ale soarelui în dimineaţa zilei de 19 aprilie…. Era sâmbăta patimilor şi noi eram în aşteptarea  Învierii, dar nu numai a răscumpărătorului  domnul  nostru Iisus Hristos,  ci şi a învierii neamului nostru românesc” .   Armata română a eliberat Sătmarul … ”și noi am fost dezrobiți”,  spunea Augustin Ferențiu.

Doamnelor și domnilor,

… Eu cred, și probabil mulți dintre dvs. cred la fel, că în viață nimic nu este întâmplător… și iată că, și acum, când sărbătorim 100 de ani de la eliberare, suntem tot înainte de Sfintele Paști, duminică fiind sărbătorile pascale ale confraților noștri. Această similitudine, această coincidență ne arată că Divinitatea este mai presus de noi toți, și Ea ne dă cele mai cele mai pertinente lecții de viață!

Revenind la anul 1919, după eliberarea județului, mai exact în data de 27 aprilie, a fost instalat primul prefect român, avocatul Alexandru Racoți Filip, la prefectura din Carei, pe atunci reședința județului, la ceremonia oficială participând și Iuliu Maniu, președintele Consiliului Dirigent. Cei 135 de funcționari ai prefecturii,  toți maghiari, au fost păstrați în posturi, marea lor majoritate jurând credință statului român.

Pentru că s-a afirmat deseori faptul că administrația românească și statul român n-au făcut nimic după preluarea puterii,  haideți să ne reamintim împreună câte ceva  din ceea ce a făcut administrația românească în județul Satu Mare, în doar 20 de ani. Și  în contextul în care, județul era foarte sărăcit după război, frontierele județului nu erau stabilite clar, teritoriul era pasat fie Ungariei, fie Cehoslovaciei, până la semnarea Tratelor de pace, finalizate în 1920, unele contestate până în ziua de azi! Apoi să nu uităm de marea criză economică din 1929-1933 ce a cuprins întreaga lume, sau de izbucnirea celui de-al doilea război mondial, pentru ca în august 1940, prin dictatul de la Viena, teritoriul  județului să fie iar pierdut.

Iată deci, ce a făcut administrația românească din județul nostru,  timp de 20 de ani,  în acest context nefavorabil:

– doar în orașul SM numărul  întreprinderilor și unităților comerciale a crescut de 10 ori față de 1918

– s-a înființat camera de comerț (1929) și bursa de mărfuri

– s-a dezvoltat  sistemul bancar

– s-a modernizat complet uzina electrică și stația de pompare a apei, s-au construit noi apeducte

– s-a înființat serviciul de salubritate

– în orașul SM s-au construit 75 de străzi noi

  • s-au costruit două stadioane, arenă de tenis, două ștranduri pe malul Someșului
  • Palatul prefecturii – în 35-1936, azi muzeul jud;
  • Aeroportul-1937
  • Catedrala greco- catolică – 1937
  • și Catedrala Ortodoxă
  • Statuia Soldatului Român – Eroului necunoscut – 1922
  • Statuia dr. Vasile Lucaciu – 1936
  • Fabrica Textila Ardeleana – 1923
  • Fabrica de vagoane Unio ( înființată în  1912, când producea mobilier)  a devenit în 1923, a treia uzină din țară furnizoare de vagoane, iar în 1927 aici s-au fabricat primele vagoane tip Pullmann din România
  • S-a construit linia ferată SM-Negrești-Goroha –pentru transportul lemnului
  • în județ s-au construit multe biserici noi, dispensare sătești, spitale la Turț, Negrești, Seini și Baia Sprie (atunci aparțineau de jud. SM).
  • s-au construit peste 100 de școli, creșe și grădinițe noi, astfel încât s-a dublat nr. copiilor școlarizați
  • s-au înființat biblioteci școlare și comunale
  • s-au înființat primele două licee românești, Mihai Eminescu în SM și Gheorghe Șincai la BM
  • s-a tipărit primul ziar laic în limba română, ziarul Satu Mare (24 sept 1919).

Și exemplele ar putea continua… Oare e mult? Sau e puțin? Cred că NU trebuie să idealizăm cei 20 de ani de administrație românească de după 1919, dar nici să o denigrăm în totalitate!

În încheiere, mulțumindu-vă pentru atenție și răbdare,  Vă invit, doamnelor și domnilor, dragi tineri,  ca în această săptămână, a Centenarului sătmărean, să fim mult mai uniți și mai apropiați de istoria neamului nostru, de valorile identității noastre naționale, să participăm la toate manifestările omagiale din aceste zile, deoarece, nu e prea mult să dăruim și noi …

O  SĂPTĂMÂNĂ ÎNTR-O SUTĂ DE ANI! 

Dragi elevi, mă adresez și vouă, tinerilor din generația contemporană, pentru care e ceva normal să vă puteți vorbi limba maternă, să nu vă fie frică  să spuneți că sunteți români, amintindu-vă, că  sute de ani nu a fost așa!  și pentru ceea ce azi considerăm o normalitate, uneori chiar o banalitate, au murit milioane de români! Din fericire, noi, azi, nu mai trebuie să murim pentru a ne apăra țara și valorile noastre identitare!  Dar, trebuie să-i cinstim pe cei ce și-au dat viața apărând aceste drepturi ale neamului românesc!

Vă invit, așadar, la manifestările organizate de MJSM  și vă aștept pe toți, în 19 aprilie, să primim Armata Română la Statuia Eroului Necunoscut, reconstruită cu ocazia Centenarului Marii Uniri de Asociația Civică Tempora, pe locul unde a fost sfințit la 1 Decembrie 1922  Monumentul Soldatului Român, ridicat chiar în cinstea Armatei Române, și pentru cinstirea memoriei tuturor eroilor, mulți necunoscuți, ce au luptat pentru libertatea, demnitatea și unitatea neamului românesc!

Încă o dată vă mulțumesc pentru atenție și doresc Sărbători frumoase  tuturor celor ce în această duminică vor sărbătorii Sfintele Paști, la fel și dumneavoastră, tuturor  sătmărenilor.

CS.III. Dr. Daniela Bălu

Director – Muzeul Județean Satu Mare

 

Satu Mare

16 aprilie 2019

 

 

https://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2018/09/insigna-centenar.jpghttps://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2018/09/insigna-centenar.jpgadmintemporaCentenarul Unirii Discursul doamnei Dr. Daniela Bălu cu ocazia simpozionului dedicat Centenarului Sătmărean            Suntem azi împreună pentru a OMAGIA unul dintre cele mai importante evenimente din istoria românilor sătmăreni, dar și un moment de glorie din istoria noastră - împlinirea a 100 de ani de la eliberarea...Asociatia Civica Tempora Satu Mare