ZIUA EROILOR
În ziua a 40-a după Înviere, în joia din săptămâna a VI-a după Paști, în acest an în data de 17 Mai, sărbătorim Înălțarea Domnului şi, totodată, Ziua Eroilor, zi de sărbătoare națională, în care îi comemorăm pe toţi cei care au murit pentru patrie, sub drapel, pe toate câmpurile de luptă.
Prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită în fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează în aceeași zi atât eroii români cât şi pe cei străini. Această dată a fost stabilită în urma Conferinţei de pace ce a urmat primului război mondial, unde țările beligerante s-au obligat, prin semnarea Tratatul de la Versailles, la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora.
În timpul comunismului, prin Decretul nr. 71/1948, data a fost schimbată la 9 mai, dar, după decembrie 1989, s-a revenit la data inițială.
Pierderile de vieți omenești din Primul Război Mondial au fost enorme, România pierzând aproape 1 milion de militari și civili.
Ziua Eroilor trezește în conștiința tuturor românilor emoția profundei recunoștințe față de toți fiii poporului nostru. Jertfa eroilor este simbolul sacrificiului pe care neamul l-a făcut pentru realizarea idealului național, făurirea României Mari.
În an Centenar, Asociația Civică Tempora continuă seria de expoziții privind Jertfa Eroilor, cu prilejul acestei zile aceasta fiind expusă în holul Colegiului Național Doamna Stanca, după ce a “poposit” şi la alte instituţii de învăţământ sătmărene (Grup Şcolar “Ion.I.C. Brătianu”, Colegiul Economic “Gheorghe Dragoş”, Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” şi Şcoala Gimnazială “Ion Creangă”).
Cu acest prilej, reprezentatul Asocieţiei Civice Tempora Satu Mare, colonel (r) Voicu Şichet şi preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” – filiala Satu Mare, Lt. colonel (r) Zorin Platec, au avut o scurtă întrevedere cu conducerea colegiului, respectiv a Cercului Cultului Eroilor din această instituţie, profesoarele Anamaria Maruşca – director, Maria Govor şi Gabriela Silaghi – profesoare de istorie şi Cristina Gherman – profesoară de istorie, precum şi cu elevi care au realizat un frumos panou dedicat Zilei Eroilor, cuprinzând câteva mesaje virtuale ale lor către cei comemoraţi astăzi, parte dintr-un proiect asupra căruia vom reveni cu amănunte, atât pe pagina noastră web, cât şi în paginle revistei Eroii Neamului.
Pentru început, vă prezentăm unul din mesajele elevilor de Ziua Eroilor:
Stimați Eroi
Veți rămâne în amintirea noastră ca niște exemple de urmat care au reușit să ne motiveze și să ne inspire. Am învățat să rămânem uniți, curajoși și să ne iubim țara, cultura și tradițiile noastre. Să rămânem demni în vâltoarea vieții. Păstrăm în memoria noastră eroismul vostru și ne închinăm frunțile în fața jertfei pentru țară. Nu vă vom uita niciodată. Generația centenarului vă mulțumește.
Mulţumim şi noi tinerei generaţii, precum şi dascălilor, pentru că manifestă astfel de atitudini faţă de înaintaşi, faţă de istoria noastră naţională. Ne pare rău că vremea potrivnică nu ne-a permis să fim cu toţii, din nou împreună, la mormântul Eroului Necunoscut de pe digul Someşului, precum şi la mormântul Generalului Victor Popescu, veteran al ambelor războaie mondiale, la care Colegiul Naţional “Doamna Stanca”, alături de Asociaţia Civică Tempora, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria”, cadrele militare în rezervă şi retragere şi de pensionarii sătmăreni, desfăşoară an de an, de Ziua Eroilor şi Ziua Armatei Române, frumoase şi emoţionate manifestări de cinstire a memoriei celor ce şi-au dat viaţa pentru ţară.
Precizăm că expoziția fotografică “Jerfa eroilor pentru făurirea României mari” a putut fi vizualizată şi la Castelul Karoly din Carei, cu ocazia manifestării Noaptea Muzeelor din data de 19 mai 2018, urmând să revină la Cercul Militar de Garnizoană Satu Mare, unde va putea fi vizitată până la toamnă.
http://www.buletindecarei.ro/2018/05/noaptea-muzeelor-la-castelul-din-carei-2.html
Manifestări dedicate Zilei Eroilor vor avea loc în marea majoritate a localităţilor sătmărene, desigur, momentele principale la nivel de judeţ urmând a se derula în municipiul Satu Mare, la Cimitirul Eroilor de pe b-dul Cloşca şi la Statuia Ostaşului Român.
De asemenea în județul Sălaj s-a organizat miercuri 16 mai la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Zalău expoziția fotodocumentară “Sălajul și Marea Unire”, în prezența dascălilor și a elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a. Evenimentul se înscrie în seria proiectelor educaționale realizate de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău în cadrul Anului Centenar şi cuprinse o serie de fotografii şi documente despre contribuţia personalităţilor sălăjene la Marea Unire. Realizatorul expoziției, dr. Marin Pop, își propune să prezinte expoziția în cât mai multe școli sălăjene, dar și în alte locații.
https://www.magazinsalajean.ro/cultura/expozitie-itineranta-salajul-si-marea-unire
Ziua Eroilor va fi marcată și în acest an în mai multe localități sălăjene, printre care se numără și satul lui Iuliu Maniu, orașul Șimleu Silvaniei și municipiul Zalău. Astfel, joi, 17 mai, vor fi organizate o serie de activități.
La Bădăcin, Ziua Eroilor, care este o sărbătoare națională cu prilejul căreia se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul timpului la datorie, în lupta lor pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării, va aduce laolaltă credincioși și reprezentanți ai bisericilor greco-catolică și ortodoxă ce se vor întâlni după celebrarea sfintei liturghii la Monumentul Eroilor din localitate pentru a ridica un parastas, pentru a depune coroane de flori în memoria ostașilor neamului și pentru a prezenta câteva cuvinte legate de semnificația acestei zile. La această manifestare și-au anunțat prezența și un grup de elevi de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Șimleu Silvaniei care își propun să viziteze ulterior Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin.
https://www.salajeanul.ro/ziua-eroilor-va-fi-marcata-la-imleu-silvaniei-la-zalau-si-la-badacin-17587
https://asociatia-tempora.ro/2018/05/16/ziua-eroilor/https://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2018/05/20180516_182927-1024x576.jpghttps://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2018/05/20180516_182927-150x150.jpgCentenarul UniriiÎn ziua a 40-a după Înviere, în joia din săptămâna a VI-a după Paști, în acest an în data de 17 Mai, sărbătorim Înălțarea Domnului şi, totodată, Ziua Eroilor, zi de sărbătoare națională, în care îi comemorăm pe toţi cei care au murit pentru patrie, sub drapel, pe toate...admintempora nicu.i.boca@gmail.comAdministratorAsociatia Civica TEMPORA