Un nou număr al revistei Eroii Neamului – apariție sub auspicii nefaste!!
Stimați prieteni ai revistei Eroii Neamului și ai Asociației Civice Tempora Satu Mare,
Vă ofer spre lectură, doecamdată doar în acest format, numărul 2(59) din 2024 al revistei noastre, urmând ca în prima parte a lunii august să fie disponibilă și în format tipărit.
Deși ar fi trebuit să fim bucuroși pentru apariția unui nou număr al revistei noastre, suntem marcați de neaprobarea finanțării proiectului de către Consiliul Județean Satu Mare, astfel că, începând cu acest număr, suntem nevoiți să reducem tirajul și să încercăm să ne descurcăm din resursele proprii și din alte surse pentru a ține în viață „Eroii Neamului”, cel puțin în acest an. La anul, o să vedem cum va fi. Dacă vom obține finanțarea, vom continua, dacă nu, o să tragem cortina!! Dar, până la posibila luare a unei astfel de decizii drastice mai e mult, așa că încercăm să ne continuăm demersul nostru, început în 2009, de cinstire a memoriei eroilor noștri, precum și a înaintașilor care s-au oastenit pentru făurirea unei Românii mari, unite, independente, inalienabile și suverane. Câte și cât din aceste atribute ale unui stat cu adevărat liber mai sunt acum valabile, fiecare poate cuantifica, după propria conștiință și experiență, în funcție de diferiți factori interni și externi ce au impact asupra dezvoltării unei țări și a poporului său.
După cum mulți dintre dumneavoastră știu, în cadrul proiectului ce nu a primit undă verde spre finanțare de la Consiliul Județean Satu Mare, ne-am propus încă 2 activități importante pentru sătmăreni: 1. Organizarea Conferinței „Eroi și Martiri”, cu participarea părintelui Constantin Necula de la Sibiu și 2. Editarea unui volum (Veteranii de război – camarazii eroilor) dedicat veteranilor de război, sătmăreni în primul rând, pe care intenţionam să-l lansăm în preajma Zilei Armatei Române – 25 octombrie 2024, atunci împlinindu-se 80 de ani de la eliberarea acestor ținuturi de către armata română, în care aportul principal l-au adus veteranii și eroii noștri.
Dacă în privința conferinței am reușit să ne mobilizăm și să nu stricăm tradiția, aceasta având loc în 6 iulie 2024, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, din păcate, apariţia volumului în acest an nu va fi posibilă decât în condiţiile în care se vor găsi binefăcători şi sponsori cu suficientă dare de mână pentru a acoperi costurile necesare unui astfel de demers editorialistic. Este vorba strict despre acoperirea cheltuielilor necesare pentru tehnoredactare şi tipar, nimic pentru drepturi de autor sau alte beneficii financiare pentru mine sau colaboratori. De asemenea, ar fi îmbucurător să găsim resurse să scoatem și revista Eroii Neamului – care este principala noastră preocupare – la acelaşi nivel. Mă refer aici la consistenţă (96 de pagini), aspect (color) şi tiraj (circa 650 exemplare), pentru a putea fi distribuită în aceleași condiții de gratuitate la toate unitățile de învățământ gimnazial și liceal, bibliotecile publice și parohiile ortodoxe și greco-catolice din județ, precum și la alți beneficiari – sătmăreni, din alte județe și chiar din afara țării (instituții, biblioteci, universități, asociații și fundații erc.).
Cei care doresc să ne sprijine, o pot face prin virament bancar sau alte mijloace, către: ASOCIAȚIA CIVICĂ TEMPORA SATU MARE, str. Mioriței nr. 2, ap. 22, CIF 22948859, CONT: RO41 BTRL 0310 1205 F840 98XX, deschis la Banca Transilvania, Sucursala Satu Mare, Agenția Unic. Pentru cei interesați, pe această pagină găsiți, scanat, și Contract de sponsorizare semnat și ștampilat. Mulţumiri anticipate!!
Președinte
Colonel (r)
Voicu Șichet
https://asociatia-tempora.ro/2024/07/24/un-nou-numar-al-revistei-eroii-neamului-aparitie-sub-auspicii-nefaste/https://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2024/07/EN59.jpghttps://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2024/07/EN59-150x150.jpgActivitățiDiverseRevista EROII NEAMULUIStimați prieteni ai revistei Eroii Neamului și ai Asociației Civice Tempora Satu Mare, Vă ofer spre lectură, doecamdată doar în acest format, numărul 2(59) din 2024 al revistei noastre, urmând ca în prima parte a lunii august să fie disponibilă și în format tipărit. Deși ar fi trebuit să fim bucuroși...admintempora nicu.i.boca@gmail.comAdministratorAsociatia Civica TEMPORA