15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale

Dragi prieteni ai Asociaţiei Civice Tempora şi ai revistei Eroii Neamului, iată-ne intraţi în cel de-al treilea an al unei pandemii care a întors lumea cu susu-n jos, a pricinuit multe drame şi tragedii pe întreg Mapamondul, şi parcă nu se mai termină. Ca în basmele copilăriei în care eroii se luptau cu balaurii cei cu mai multe capete, aşa şi cu acest virus, când crezi că i-ai dat de capăt, apare o altă tulpină, se ridică un nou val, şi iar se umple spitalele, iar creşte zilnic numărul celor care pierd lupta… Printre ei, personalităţi importante, oameni ştiuţi de toată lumea, dar şi rudenii, colegi, prieteni, cunoscuţi…Dumnezeu să le dea tuturor odihna cea veşnică!

Desigur, nu acesta este subiectul primei noastre postări din acest an pe site, dar am dorit să vă transmit că trebuie să fim optimişti, să învăţăm de la înaintaşii noştri, deopotrivă mari bărbaţi sau simpli ţărani şi oşteni în Oastea Ţării, că acest Neam are puterea incredibilă de a suferi enorm, de a răbda cu tenacitate toate relele abătute asupra sa, dar şi de a renaşte din propria-i cenuşă. Mereu, la vreme de restrişte şi de răscruce, au ieşit la rampă braţe de oţel, minţi laminate, personalităţi care au ştiut să repună corabia pe cursul normal, să arate poporului direcţia ce trebuie urmată pentru a stârpi răul din societate, fie el provocat de străini, fie de propriii conaţionali.

Iar unul din acei bărbaţi este fără îndoială Mihai Eminescu, a cărui operă, în special ca ziarist, este şi astăzi călăuzitoare pentru societatea noastră, doar că mai marii de la cârma ţării nu-i urmează sfatul. Nădăjduim că vor ajuge în fruntea statului şi oameni care cunosc şi doresc să urmeze calea propusă de Eminescu. Încă nu e prea tîrziu…

Şi pentru că sâmbătă, 15 ianuarie, se împlinesc 172 de ani de la naşterea sa, dată care a fost consfinţită ca Ziua Culturii Naţionale, ne-am gândit să postăm ceva interesant pe această pagină web. Şi cum, în urma întâlnirii pe care am avut-o prin noiembrie cu îndrăgitul actor Dan Puric, acesta mi-a trimis un articol pentru a-l publica în revista Eroii Neamului, după lecturarea lui mi-am zis că trebuie să ajungă mai repede la prietenii noştri, viitorul număr urmând să apară abia prin martie-aprilie. Drept urmare, postăm acest articol ca un omagiu adus de noi lui Eminescu şi culturii noastre naţionale, cu precizarea că el va fi publicat şi în revistă, alături de cel puţin încă un articol încredinţat nouă de Dan Puric în urma întâlnirii despre care am pomenit.

Şi pentru că suntem în pragul unei Sărbători Naţionale, dar şi la început de an, profit de acest prilej să urez tuturor românilor cu suflet curat, prieteni şi cititori sau nu ai revistei Eroii Neamului, să aibă parte de un An Nou fericit, cu sănătate, bucurii, speranţă şi împliniri pe toate planurile, alături de cei dragi! LA MULŢI ANI, ROMÂNI, ORIUNDE V-AŢI AFLA!

Colonel (r) Voicu Şichet

Minunea de-a fi Eminescu

            Există recuperări în istoria și cultura noastră românească nu prin moșteniri dinastice coerente, care ar fi asigurat continuitatea, nici prin pregătiri metodice sau prin reculul unor complexe de inferioritate sau, și mai rău, din stupida superstiție a sincronizării. Psalmiștii nu s-au suprapus cu istoria fragmentată pe care o trăiau, ci cu Ordinea Divină. Pe acest culoar lipsit de gravitația inerentă lumii se circumscrie taina acestui popor. Există recuperări prin inexplicabile, paradoxale și, în fond, tainice cutremure ale ființei, care aruncă din adâncuri lava vulcanică a unui neam a cărei existență istorică a fost strivită de multe ori, dar a cărei fire nu a fost înfrântă nicicând. Un fel de revanșă a spiritului absolut, răsărit într-un neam ce nu poate fi încătușat. Un fel de incandescență rămasă neatinsă sub cenușa timpului și care, din când în când, la o simplă suflare de vânt, se reaprinde. Sau poate, un fenomen carstic incontrolabil, un fel de „apă vie”, care-și cere drepturile. Gheizere de suflet ce țâșnesc în pofida evidențelor dure de la suprafață, zdrobindu-le printr-o forță inimaginabilă. Erupții vulcanice, seisme sau gheizere, toate laolaltă, care așează poporul român, nu în ordinea istoriei compromise și compromițătoare, a unei umanități veșnic în derivă, ci în Ordinea Divină, la care un popor indefinit de vechi a îngenunchiat întotdeauna.

            Voievozii noștri sunt asemenea erupții vulcanice, seisme sau gheizere neașteptate, ce nu au lăsat ca mâlul istoriei să se așeze peste noi. Un Mircea cel Bătrân, un Alexandru cel Bun, un Mihai Viteazu, un Ștefan cel Mare, ca să numesc doar pe câțiva care au reașezat plăcile tectonice ale acestui neam în ordinea spirituală și ființială a lui și nicidecum nu le-au lăsat la voia întâmplării, induse de natura indiferentă sau de vecinătăți barbare. Când domnitorul Constantin Brâncoveanu, dimpreună cu cei patru fii ai lui și sfetnicul Ianache Văcărescu au fost decapitați în modul acela „exemplar” spre a îngrozi lumea, acei criminali ai istoriei, au decapitat odată cu sfinții martiri și vreo 300 de ani de cultură, pe care domnitorul îi concentrase în doar 26 de ani de domnie. Ca să nu mai vorbim de acel Luceafăr apărut pentru o clipă pe cerul îmbeznat al Evului Mediu românesc, Neagoe Basarab, care în numai 9 ani de stăpânire a tronului a făcut cât o Renaștere. În suita acestor tresăriri, din când în când, a Ordinii Divine, ce nu vrea să-și lase compromisă opera, se circumscrie și nașterea lui Mihai Eminescu. „Sumă lirică de voievozi!”, îl definea Petre Țuțea. „Expresia integrală a sufletului românesc”, a spus despre Eminescu, la rândul lui, Nicolae Iorga. Sau poate, „conștiința noastră mai bună”, cum l-a caracterizat Constantin Noica. Să cuprinzi doar în 15 ani de creație, de existență spiritual ceea ce a făcut Goethe în 65 de ani, să fii un uomo universale, ca să-l citez din nou pe Constantin Noica, precum Pico della Mirandola sau Erasmus, atât de valoroși pentru timpul lor, dar nu și pentru al nostru, în schimb, Eminescu, să fie valoros acum ca și atunci sau poate mai bine zis, acum mai mult ca niciodată! Toate acestea denunță faptul că Mihai Eminescu a trăit în istoria vremii lui, dar nu s-a născut în ea, ci s-a născut odată cu Destinul nostru, de care vremea sau „vremurile”, oricare ar fi ele, nu-l pot desprinde. A izbucnit în clipa istoriei ca un Vezuviu de conștință românească din acele adâncuri nelămurile ale neamului, ca să ne-aducă aminte cine suntem.

            „Sămânța din care a răsărit acest popor e NOBILĂ și poporul nu va pieri decât atunci când românii vor uita NOBLEȚEA seminției lor!” Așa stă scris în lava pietrificată a sufletului lui care a ars până la mistuirea de sine din dragoste față de acest popor român.

            Cu câțiva ani înurmă, se propusese canonizarea lui ca sfânt. Este o eroare! Nu este nevoie! Eminescu nu a făcut nicio minune, ca să fie intrat în rândul sfinților, din simplul fapt că el însuși a fost MINUNEA! Căci vorba lui Jacques Prevert: „Nu există cele șapte minuni ale lumi, există una singură: IUBIREA!”

                                                                                                            Dan Puric

https://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2021/01/cultura-romana-4-1024x722.pnghttps://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2021/01/cultura-romana-4-150x150.pngadmintemporaActivitățiDiverse15 ianuarie – Ziua Culturii Naţionale Dragi prieteni ai Asociaţiei Civice Tempora şi ai revistei Eroii Neamului, iată-ne intraţi în cel de-al treilea an al unei pandemii care a întors lumea cu susu-n jos, a pricinuit multe drame şi tragedii pe întreg Mapamondul, şi parcă nu se mai termină. Ca...Asociatia Civica Tempora Satu Mare