În anul 36, d. Hr., August, ziua 29, Mișelește, ca în codru, Irod Antipa i-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, făcând pe plac Salomeei, fata Irodiadei.

În anul 1940, d. Hr., August, ziua 29, Mişeleşte, ca în codru, Hitler, Mussolini și Horthy au tăiat România Mare, făcând pe plac Ungariei horthyiste.

La Viena, personaje mărunte, pe care întâmplarea le-a cocoţat în fruntea unor popoare, cu atâta incompetenţă au decis în problema ungaro-română. „Arbitrii” au luat un creion şi au tras o linie pe hartă, gândindu-se la cine ştie ce. Un cât de imperceptibil tremurat al mâinii lor a lăsat, poate, sate întregi pradă masacrelor şi ruinelor.

Miniștrii de externe ai României (Mihail Manoilescu) și Ungariei (István Csáky) au fost convocați la 29 august la Viena, unde ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop a impus părților preacceptarea necondiționată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină cel de-al doilea arbitraj (Dictat) de la Viena. În dimineața zilei de 30 august 1940 Consiliul de Coroană convocat de regele Carol al II-lea a admis arbitrajul cu majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abținere), în schimbul garantării de către Germania și Italia a noilor granițe.

 

Dictatul de la Viena, actul care a mutilat România: „Mişeleşte, ca în codru, a fost ucisă România Mare, mai întâi de Stalin, apoi de Hitler şi Mussolini“

Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația, ci a dus la o tensionare a relațiilor dintre România și Ungaria. Nu a reușit să rezolve problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari de toți etnicii români. Aproximativ 1.200.000 de români, aproximativ 50% din populația teritoriului Transilvaniei de Nord, au rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar circa 500,000 maghiari au rămas în Transilvania Sudică.

Viața de zi cu zi a românilor din Transilvania s-a schimbat. Avem asasinate, masacre, avem expulzări. Apoi, din octombrie începe așa numita politică de retorsiune, care se aplică de fapt până în 1944.

Ungaria a aruncat aici o putere militară cifrată la 300.000 de oameni, în afara poliţiei, jandarmeriei şi a altor forţe înarmate. Dincolo de caracterul demonstrativ menit a-i încuraja pe unguri şi a-i intimida pe români, înţelesul real al acestei desfăşurări de forţe cu totul disproporţionate a fost acela al unei adevărate expediţii de pedepsire a populaţiei româneşti din acest teritoriu.

În ziua de 5 septembrie 1940, Horthy Miklós şi Pál Teleki, primul ministru al Ungariei, au intrat în Satu Mare în fruntea unei coloane a armatei ungare, într-un ceremonial întreţinut cu multă grijă.
„Proclamaţia” citită la mitingul din centrul oraşului Satu Mare, organizat cu prilejul „eliberării” oraşului, cei doi „conducători” au incitat la acţiuni criminale, inumane împotriva populaţiei româneşti.

În conformitate cu acest program de purificare etnică de sorginte fascistă, trupele ungare şi formaţiunile paramilitare, s-au  dedat la crime inimaginabile în teritoriul pe care urmau să-l ocupe, Transilvania de Nord, urmărind să extermine şi să elimine populaţia românească din această parte a ţării, în dorinţa de a schimba artificial raportul demografic în favoarea populaţiei maghiare, de a justifica eventuala permanentizare a acestui regim.

Populaţia românească de aici avea să rămână complet descoperită în faţa puhoiului armatei ungare, dornice de răzbunare şi a unor reprezentanţi ai comunităţii locale maghiare, care doreau să scape pentru totdeauna de români, fie expulzându-i, fie omorându-i. Au fost ucise cu deosebire elementele conducătoare din comunităţile locale româneşti (primari, preoţi, învăţători). Totul era astfel gândit ca populaţia românească să rămână fără conducătorii ei tradiţionali.

Aproape că nu a existat comună sau oraş din nordul Transilvaniei care să nu fi dat tributul de sânge ocupanţilor unguri. Au excelat prin cruzimea lor, crimele, maltratările săvârşite la Trăsnea, Ip, Ciumărna, Şimleul Silvaniei, Zalău, Camăr, Cosmiciu de Sus, Huedin, Cluj, Mureşenii de Cîmpie, Cătina, Belin, Zăbala, Breţca, Sărmaş, Prundu Bîrgăului, Moisei ş.a.
Dintre masacrele în masă săvârşite de ocupanţii unguri, cele de la Trăsnea şi Ip, judeţul Sălaj, sunt ieşite din comun prin ferocitatea lor.

După ce în 1940, în Carei, judeţul Satu Mare s-au dezlănţuit asupra românilor şi evreilor orori greu de imaginat, locuitorii satelor afectate nu şi-au mai recăpătat liniştea. În primele ore ale zilei de 5 septembrie 1940, ţăranii români au fost măcelăriţi, în special cei care trăiau în localităţile Ianculeşti, Marna, Scărişoara Nouă, Horea, Lucăceni, Dacia, Păulean, Traian, Gelu, Baba Novac, Tiream şi altele.

Pe lângă asaltul asupra românilor, autoritățile horthyste s-au lansat într-o adevărată cruciadă de eliminare a tuturor elementelor românești din teritoriul ocupat. Nu au scăpat nici crucile din cimitire, dar nici monumentele, puţine şi acelea, pe care românii le-au ridicat după Primul Război Mondial în memoria jertfei eroilor căzuţi pentru făurirea României Mari. În Satu Mare horthyștii au fost deranjați de Statuia Eroului Necunoscut, care amintea de două mari victorii a armatei române, Mărășești (1917), respectiv Tisa (1919), situație în care ansamblul statuar a fost demontat și statuia probabil topită, cert fiind că a dispărut fără urmă.

La 78 de ani de la acele tragice evenimente, în ziua comemorării odiosului Dictat de la Viena din 30 august 1940, Asociaţia Civică Tempora Satu Mare este în măsură să aducă la cunoștinţa opiniei publice că a mai făcut un pas important spre restituirea către sătmăreni a acestui important monument, simbol al unirii pentru vecie a acestor meleaguri cu Patria Mamă, România. Astfel, de curând, am primit de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale Avizul favorabil al Comisiei de for public, aşa că avem toate aprobările/avizele necesare pentru obţinerea autorizaţiei de construcţie din partea Primăriei municipiului Satu Mare, dar şi de alocare de către Consiliul Judeţean Satu Mare a sumei aprobate în proiectul întocmit de asociaţia noastră în cadrul concursului de proiecte conform Legii 350/2005, Secţiunea Cultură – Centenarul Marii Uniri. Drept urmare, avem speranţa îndreptăţită că la 1 Decembrie 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, Monumentul Eroului Necunoscut să fie inaugurat şi să-şi reocupe locul hărăzit de înaintaşi în centrul municipiului Satu Mare. Doamne ajută!