Editorial de Florian Bichir

Textul meu de săptămâna trecută – “Ne-ați topit până și statuiele, dar nu ne puteți șterge din istorie!” – privind reconstrucția statuii “Eroului necunoscut” din Satu Mare, monument distrus de trupele hortiste a provocat un entuziasm la care sincer nu m-am așteptat. Semn că românii – am zis românii, nu guvernații – chiar înțeleg semnificația Centenarului.

Am fost contactat de personalități și somități care au aceleași probleme. La Cluj-Napoca situația este mult mai dramatică. Iată scrisoarea Prof. dr. Simion Simon.

Către Instituția Prefectului Județul Cluj,

Având în vedere acțiunile de pregătire a aniversării Centenarului Marii Uniri doresc să vă aduc în atenție posibilitatea reconstruirii unui monument ce a existat în vârful Dealului Feleacului între anii 1941 și 1944. Urmare a Dictatului de la Viena, o parte a Ardealului de Nord a fost dat Ungariei, astfel că granița vremelnică dintre Ungaria și România a trecut pe Dealul Feleacului, între Cluj și Feleac. În starea de revoltă și deznădejde ce a cuprins poporul român atunci în fața acestui abuz internațional, care n-a fost însoțit de o reacție politică și militară și adecvată, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române, prin președinta acestei societăți, Alexandrina Gr. Cantacuzino, a avut inițiativa ridicării unui monument în vârful Dealului Feleacului, lângă șoseaua națională, la 500m de granița impusă, ce s-a sperat și s-a dovedit efemeră.

Numit “Crucea Mântuirii” acesta s-a dorit a fi o cruce monumentală din granit de 9 m, pe un soclu de granit de 3 m, care să arate tuturor românilor din Ardealul răpit, în special clujenilor, că nu sunt singuri și că speranța Reîntregirii României trebuie să mobilizeze toate resursele statului român, ale societății române și în general, prin toate structurile sale. Datorită restricțiilor din acea perioadă dificilă pentru România realizarea monumentului a întâmpinat dificultăți, fiind aduse mai multe modificări, cea mai importantă fiind ca soclul de piatră să fie înalt de 6m, soclu pe care să fie amplasată o troiță de lemn, de o valoare inestimabilă.

Această Troiță a fost realizată de membrii Acțiunii Patriotice, invalizi din Primul Război Mondial, cu aprobarea Reginei Maria, cu intenția de a fi amplasată în curtea Palatului Cotroceni. Pentru motive necunoscute Troița a rămas într-o rezervă a Palatului Cotroceni până în anul 1941 când a fost donată Societății Ortodoxe a Femeilor Române, cu acordul Regelui Mihai, de către Cpt. invalid Ion Constantinescu, pentru a fi amplasată pe soclul de piatră din vârful Dealului Feleacului. Monumentul a fost recepționat de Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române în noiembrie 1941 și a fost inaugurat în ziua de 5 aprilie, ziua Sfintelor Paști din anul 1942. Acesta era iluminat de 5 reflectoare pe timp de noapte fiind vizibil din Cluj și producând o puternică emoție celor care îl vedeau din împrejurimi.

Monumentul a fost loc de pelerinaj pentru Românii din Ardealul neocupat, în special pentru moții din Munții Apuseni, care au vizitat în număr mare locul, înălțând rugi pentru eliberarea Ardealului răpit, spre disperarea oficialităților și grănicerilor hortiști. După actul de la 23 August 1944, în 5 septembrie 1944 trupele germane și ungare au trecut granița, avansând până la Mureș. În zilele următoare trupele hortiste au trecut la distrugerea monumentului. Troița Reginei Maria de pe Feleac i-a însuflețit pe ostașii români care au eliberat în data de 14 octombrie, odată cu Clujul, și locul unde s-a aflat monumentul “Crucea Mântuirii”.

Din păcate nici autoritățile de atunci, confruntate cu problemele războiului, nici cele de după 1947, nu au intreprins nimic pentru refacerea monumentului. Felecanii au amplasat Troițe de lemn pe acel loc, prima imediat după război, distrusă de armata română la ordinul autorităților comuniste în anul 1953, ultima ridicată după 1990 fiind și în prezent pe locul mărețului monument.

Considerăm că, în Anul Centenarului, Guvernul României, trebuie să-și asume refacerea monumentului, în forma de atunci, ca semn de prețuire și respect pentru cei care au ostenit la realizarea lui, dar și pentru că acest monument trebuie să amintească tuturor că un asemenea eveniment, cel mai dur atentat la integritatea României Mari, nu trebuie să se mai întâmple.