IULIU MANIU, DE LA ALBA IULIA LA CIMITIRUL SĂRACILOR DIN SIGHET
În data de 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, IULIU MANIU a fost arestat de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 Octombrie 1947, fiind condamnat la închisoare pe viață prin sentința din 11 noiembrie 1947, când avea 74 de ani și a fost trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. În august 1951 a fost transferat, împreună cu Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Camil Demetrescu, Niculescu-Buzești, N. Carandino și alții din ”lotul Maniu”, la Sighet. Iuliu Maniu s-a stins din viață la 5 februarie 1953, la Sighet, în vârstă de 80 de ani, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea orașului Sighet.
Considerat unul din cei mai mari oameni politici români din secolul XX, a jucat un rol fundamental în alipirea Transilvaniei la Regat şi la modernizarea vieții politice din România interbelică, mistificarea comunistă l-a scos, însă din istoria României în veacul trecut.
În data de 12 noiembrie 1998, prin decizia nr. 40/1998, Curtea Supremă de Justiție a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu și a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării averii, pronunțată în 1947.
Împreună cu personalități de primă mărime ale Partidului Național Român din Ungaria și Transilvania, precum Gheorghe Pop de Băsești și Ștefan Cicio Pop, Iuliu Maniu a participat hotărâtor la pregătirea unirii Transilvaniei cu România. Premergător marii adunări de la Alba Iuliu, Iuliu Maniu a negociat la Viena drepturile minorității române din Transilvania, înființând, la 30 octombrie 1918, Consiliul Național al Românilor din Transilvania. A sosit la Arad în 14 noiembrie 1918, unde a pus capăt negocierilor dintre CNR și Oszkar Jaszi, reprezentantul guvernului Mihaly Karolyi, prilej cu care s-a decis desprinderea Transilvaniei de Austro-Ungaria, spre unire cu restul teritoriilor românești (Vechiul Regat).
Iuliu Maniu s-a numărat între organizatorii Marii Adunări de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, unde s-a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul României. În cuvântarea pe care a ținut-o cu ocazia Adunării Naționale de la Alba Iuliu, Maniu a spus: „Privim în înfăptuirea unității noastre naționale ca la un triumf al libertății românești”. Pe 2 decembrie 1918 a fost ales în funcția de ministru prezident al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, funcție echivalentă cu cea de guvernator, îndeplinind, totodată, și funcția de ministru de interne.
Cu ocazia comemorării zilei de 14 iulie 1947, în anul Centenarului Marii Uniri, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca a organizat o expoziție consacrată generației care a clădit România Mare.
O serie de obiecte ce i-au aparținut lui Iuliu Maniu au fost expuse la Cluj, în cadrul expoziției vernisate marți, 10 iulie. Expoziția de obiect și carte intitulată „Făuritorii Marii Unirii” adună la un loc numeroase documente, fotografii şi piese ce au aparţinut marilor personalităţi care au adus o contribuţie importantă în realizarea momentului de la 1 Decembrie 1918. În premieră, au fost expuse documente istorice şi piese personale ale lui Iuliu Maniu şi ale nepotului acestuia, Ionel Pop, unul dintre notarii Unirii, precum și documente inedite care prezintă aspecte referitoare la Primul Război Mondial, la momentul Decembrie 1918 și prezintă albumul Marii Uniri a episcopului Iuliu Hossu.
https://www.salajeanul.ro/obiectele-cu-care-a-fost-arestat-iuliu-maniu-au-fost-expuse-la-cluj-17955
Obiectele cu care a fost arestat Iuliu Maniu
Deși nu se va organiza nimic oficial în Satu Mare, cu prilejul zilei de 14 iulie 2018, se cuvine să nu uităm că în acea zi din 1947, democrația în România a murit, fapt pentru care vă invităm dragi sătmăreni, care simțiți românește să puneți o floare la bustul lui Iuliu Maniu situat în Piața Libertății din orașul nostru.
https://asociatia-tempora.ro/2018/07/12/iuliu-maniu-de-la-alba-iulia-la-cimitirul-saracilor-din-sighet/https://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2019/11/maniu.jpghttps://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2019/11/maniu-150x150.jpgPersonalități ale UniriiÎn data de 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, IULIU MANIU a fost arestat de autoritățile comuniste și judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 Octombrie 1947, fiind condamnat la închisoare pe viață prin sentința din 11 noiembrie 1947, când avea 74 de ani...admintempora nicu.i.boca@gmail.comAdministratorAsociatia Civica TEMPORA