Și azi a bătut la Zalău. În sala de lectură a Bibliotecii judeţene, când col. (r) Voicu Șichet a prezentat volumul „Părintele Vasile Lucaciu în revista Sătmăreană Eroii Neamului”.

Invitați speciali au fost:

-Dr. Viorel Câmpean, bibliotecar, istoric, cercetător, publicist, autor al lucrării în trei volume ”Oameni și locuri din Sătmar”, precum și al multor articole publicate în presă și reviste de specialitate

-Col. (r) Voicu Șichet, redactor coordonator al revistei de cultură și educație patriotică ”Eroii Neamului”, ce apare trimestrial, din anul 2009, la Satu-Mare, și secretar al Asociației Civice Tempora Satu-Mare

-Dr. Marin Pop, cercetător în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău

Deschiderea prezentării au fost realizată de doamna Florica Pop director al Bibliotecii Judeţene “Ioniţă Scipione Bădescu”, care a lăudat activitatea Asociației Civice Tempora în anul Centenar și în mod special efortul Col. (r) Voicu Șichet pentru publicarea volumului susamintit.

Col. (r) Voicu Șichet s-a referit la activitatea memorandistului Vasile Lucaciu în perioada premergătoare Marii Uniri, suferințele prin care a trecut până ce și-a văzut visul cu ochii: UNIREA tuturor românilor. În cele 32 de numere ale revistei au apărut numeroase articole cu referire directă, expresă, la personalitatea sa, dar şi altele, care-i elogiază meritele în contextul evocării altor personalităţi sătmărene, şi nu numai, implicate în mişcările de emancipare naţională a românilor ardeleni şi în demersurile pentru unirea Transilvaniei cu România, precum şi a unor fapte şi fenomene ce au marcat istoria noastră naţională. În calitate de redactor coordonator al revistei EROII NEAMULUI, am considerat că este de datoria mea ca, în contextul activităţilor şi acţiunilor ce vizează sărbătorirea CENTENARULUI MARII UNIRI DE LA 1 DECEMBRIE 1918, să adun într-un singur volum toate materialele care cuprind aspecte inedite ale vieţii şi activităţii marelui tribun, precum şi ale altor personalităţi ce şi-au legat viaţa şi activitatea de propăşirea neamului românesc, şi să le ofer cititorului sătmărean, maramureşean, ardelean, dar şi tuturor celor interesaţi de istorie din întreaga Românie şi din afara acesteia”. În paginile acestui volum dedicat marelui tribun dr. VASILE LUCACIU, cititorul se va putea delecta cu eseuri inedite în care este surprinsă, în diferite ipostaze, viaţa spirituală, religioasă, dar şi lupta politică a „Leului de la Şişeşti”.  Tot în paginile cărţii veţi putea afla informaţii detaliate referitoare la personalitatea preotului dr. Epaminonda LUCACIU, demn urmaş al bunicului şi al părintelui său dr. VASILE LUCACIU. Dintr-un material aparte, veţi putea afla informaţii legate despre prezenţa marelui tribun la New York şi Washington. Lupta politică a părintelui dr. VASILE LUCACIU pentru unirea românilor, o regăsim şi în materialele scrise despre memorandişti şi  acţiunile sale patriotice întreprinse la Şişeşti, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Bucureşti, Budapesta, Viena, Roma, Paris şi Moscova. Prin intermediul acestei cărţi, cititorii vor putea pătrunde în lumea fascinantă a gândirii şi luptei politice dedicată unirii românilor, cuprinsă în documente istorice, dar şi acţiunile patriotice întreprinse de contemporanii noştri, care au suflete de români adevăraţi. Tot din paginile acestui volum, veţi putea afla informaţii referitoare la Sfinţirea temeliilor statuii lui Vasile Lucaciu, care a avut loc în 9 august 1936 şi dezvelirea statuii din bronz a părintelui dr. VASILE LUCACIU, care a avut loc la 13 decembrie, 1936, în Satu Mare. Parcă şi-acum răsună prin vreme cuvintele părintelui dr. VASILE LUCACIU, deosebit de actuale, dacă luăm în considerare această „biblie” de referinţă a sătmărenilor şi implicit a poporului român, dedicată în special „Leului de la Şişeşti”: „…acolo unde sunt eu, acolo bate inima Ardealului.”

Viorel Câmpean a făcut referire la modul în care Voicu Șichet a demarat în anul 2017 demersul de a scrie acest volum prin care să pună în valoare activitatea lui Vasile Lucaciu, fiind preluate articole din revista Eroii Neamului ajunsă la numărul 34.

Dr. Marin Pop s-a referit personalitățile din cele două județe, Satu Mare și Sălaj, care au contribuit la realizarea Marii Uniri.

Cu același prilej Asociația Civică Tempora a prezentat Expoziția fotografică ”Jertfa eroilor pentru făurirea României Mari”.

Doamna director Florica Pop a încheiat prin a lansa o invitație Asociației Civice Tempora de a participa la Băsești  în data de 1 august la comemorarea liderului mișcării memorandiste Gheorghe Pop de Băsești, cel care a prezidat Marea Adunare Națională de la Alba Iuliu din 1 Decembrie 1918.

În final autorul a oferit autografe.