Comemorarea Eroilor Neamului la Cean, Cehal și Sărăuad
Marți, 21 mai 2024, în cadrul Programului ”Comemorarea Eroilor Neamului în județul Satu Mare” – aprobat în anul 2022 de către fostul prefect al județului Satu Mare, domnul Radu Tiberiu Roca, am derulat activități de comemorare la mormintele comune și individual de război din Cean și Cehal, respectiv Sărăuad, a 4 eroi militari români cunoscuți și alții necunoscuți, ca număr și nume.
La aceste a treia și a patra ediție de activități anuale de comemorare consecutive (Cehal, respectiv Cean și Sărăuad) au participat rezerviști militari din MAI, SRI și MApN, ofițeri și subofițeri ai Centrului Militar Județean Satu Mare, UM 01824 F Tășnad, Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al Județului Satu Mare, Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, Batalionului de Geniu Someș – Tisa Satu Mare, elevi, cadre didactice, localnici și oficiali din comunele Săca și Cehal și orașul Tășnad.
La manifestările din Cean, Sărăuad și Cehal, memoria eroilor români înmormântați în acele locuri a fost onorată prin participarea doamnelor: Diana Kinces – conservator patrimoniu cultural la Muzeul Județean Satu Mare, Anca Manuela Chiș – inspector de specialitate Primăria Tășnad, Nicoleta Foldes – inspector școlar și a domnilor: Oliviu Aurel Buzgău – vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Florian Claudiu Găzdac – coordonatorul Programului din partea Instituției Prefectului județul Satu Mare, primari: Gheorghe Marian – Săuca, Adrian Dănuț Farcău – Tășnad, Gheorghe Jurchiș – Cehal, Sergiu Silaghi – Santău, viceprimar Nicolae Carol Snelenperger – Tășnad, lt.col. Bujor Raț – comandantul Centrului Militar Județean și al Garnizoanei Satu Mare, Zamfir Danciu – directorul Direcției pentru Cultură Satu Mare, Dan Maier – trezorier șef la Activitatea de trezorerie și contabilitate publică a județului Satu Mare, Mihai Mocan – muzeograf Muzeul Județean Satu Mare, col.(r) Iosif Pordea și col.(r) Vasile Budurlean – președintele/vicepreședintele Filialei Satu Mare ANCMRR din MAI, col.(r) Adrian Mocan – vicepreședintele Sucursalei Satu Mare a ACMRR – SRI.
Parastasele eroilor căzuți în aceste locuri acum opt decenii au fost săvârșite de către preoții parohi: ortodox – Andrei Vasile Porumb din Cean și greco-catolic – Ilarie Florin Holhoș din Săuca la mormântul de război din Cean; Anin Coste (ortodox din Tășnad), Ciprian Gheorghe Paul (ortodox din Cig) și Ioan Petrovan (ortodox din Sărăuad) la mormântul de război din Sărăuad și Vlad Marcu (ortodox din Cehăluț) la mormântul comun de război din Cehal.
Garda la cele trei morminte de război a fost asigurată de către militari ai UM 01824 F Tășnad și Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.
Militarii în rezervă, col.(r) Iosif Pordea (MAI), col.(r) Vasile Budurlean (MAI), col.(r) Daniel Olteanu (SRI) și plt. maj. (r) Ioan Tarța (MApN), au fost stegarii ce au flancat mormintele de război cu două drapele tricolore, simboluri de identitate vizuală ale Programului.
Au rostit alocuțiuni: doamna Diana Kincses și domnii: Gheorghe Marian, Adrian Dănuț Farcău, Gheorghe Jurchiș, Oliviu Aurel Buzgău, Florian Claudiu Găzdac, Zamfir Danciu, Ioan Petrovan, Dan Maier și Mihai Mocan.
Momentele artistice au fost realizate de către doamna Angela Munteanu, partenera noastră în Program și Ansamblul Flori de Codru, al Casei de Cultură Tășnad coordonat de doamna Nicoleta Foldeș.
La cele trei morminte de război au fost depuse foarte multe coroane de flori în memoria eroilor căzuți.
La final, în cadrul natural deosebit de plăcut, de sus din pădure, primăria Cehal a oferit o gustare bineprimită de către participanți.
Mulțumiri speciale
Domnului părinte protopop ortodox Florian Mocan pentru sprijinul oferit în săvârșirea slujbelor de pomenire de către preoții din Protopopiatul Român Ortodox din Carei.
Domnilor primari Gheorghe Marian, Adrian Dănuț Farcău și Gheorghe Jurchiș pentru consecvența și sufletul pus în organizarea consecutivă, an de an, de an și de an a activităților de comemorare.
Domnilor lt. col. Dumitru Mateș (ISU), col. Florin Andreica (IJJ), Zamfir Danciu și Mihai Mocan pentru spiritul de echipă dovedit în transportul rezerviștilor în vârf de deal/pădure din Cehal și înapoi în Satu Mare.
Gânduri bune
Am apreciat slujirea comună a slujbei de pomenire la mormântul individual de război din Cean de către preoții parohi ortodox și greco-catolic. Dar și mai mult ne-a impresionat îmbrățișarea frățească, la finalul ceremonialului religios. A fost o clipă în fuga timpului, după care eu și Ionică Moldovan ne-am uitat instantaneu unul la altul și ne-am spus că am pierdut un moment magnific, neapucând să facem poze. Gestul a fost bine primit și remarcat laudativ de către domnul director Zamfir Danciu, în alocuțiunea rostită ulterior. Mi-am dat seama cât de mult ne lipsește normalitatea, concilierea și traiul în bună-înțelegere între frați români. Este un sentiment valabil mai ales acum, în plină confruntare electorală.
Am fost de asemenea impresionat de cuvântul domnului părinte ortodox din Sărăuad, cel care după ce în două rânduri a fost numit, de către antevorbitori, gazdă a evenimentului din curtea Bisericii ortodoxe din Sărăuad, a spus cu modestie că ”…noi suntem călători și oaspeți înaintea Domnului, la fel cum au fost părinții noștri.. Aflându-ne în curtea unei Biserici, Singurul Gazdă poate fi numit numai Dumnezeu.” Asta după cuvântul de dinaite al domnului Dan Maier, fiu al satului și urmaș al episcopului român unit Grigore Maior, personalitate istorică din secolul al XVIII, ctitor al Bisericii din Sărăuad.
Proiecte de viitor
În pădurea Cehalului, sus pe dealuri, mai există un mormânt comun de război, în punctul numit ”La motoare”. Locul este identificat aproape exact, însă mormântul nu a ajuns să fie reabilitat, fiind înghițit aproape total de pădure.
Ne-am propus, împreună cu domnul primar Gheorghe Jurchiș, să nu dăm uitării acest mormânt de război, să nu ne resemnăm și apoi să-l declarăm ca iremediabil pierdut, așa cum au făcut-o mulți alții în cazuri similare.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, făcând lucrurile în mod așezat, temeinic, avem speranța că la ediția viitoare, din anul 2025, vom săvârși rânduiala ce se cuvine și pentru acesti eroi români căzuți pentru țară în urmă cu 80 de ani.
Colonel (r) ing. Ștefan Coșarca