4 august 1919, o zi de glorie a Armatei române.
Mâine este 4 august, ziua în care, acum 101 ani, ARMATA ROMÂNĂ intra trimfătoare în Budapesta, capitala ungară devenită primul satelit european al Uniunii Sovietice, având la putere un guvern bolşevic condus de Bela Kun, originar din Hododul sătmărean (pe atunci sălăjan).
Oastea noastră, după două campanii victorioase, una în aprilie-mai, până la Tisa, iar cealaltă în iulie-august, până la Budapesta, pe care o ocupă DOAR pentru a alunga guvernul bolşevic şi a asigura continuarea vieţii politice în Ungaria pe un fundament democratic, retrăgându-se între graniţele fireşti ale României Mari în toamna aceluiaşi an, 1919. În toată perioada în care Armata Română a condus capitala ungară, printr-un comandament militar coordonat de generalul Marcel Olteanu, ostaşii noştri au dat dovadă de un înalt spirit civic şi umanitar, sprijinind populaţia sărăcită a Budapestei, uneori cu propriile raţii de mâncare, fără a se deda la acte de violenţă, jafuri şi fărădelegi specifice armatelor cotropitoare de-a lungul istoriei.
Poate singura şicană, foarte probabil dureroasă pentru unii maghiari, a fost acel episod hazliu al atârnării unei perechi de opinci româneşti pe Parlamentul de la Budapesta, pe care suntem convinşi că toată lumea îl cunoaşte. Dacă nu, vă invităm să lecturaţi articolul Olteanu, Marcel. Cum au pus românii opinca pe Parlamentul din Budapesta. Eroii Neamului, Satu Mare, 2010, 2 (s.n.), nr. 3 (4), p.30-31. Această poveste a opincii, relatată de însuşi generalul Marcel Olteanu, o puteţi găsi şi în volumul Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei, 1918-1920, apărut în 2009 la Editura Marist din Baia Mare, în ciclul Istoria adevărată, în fapt, o reeditare a lucării din 1921 a generalului Gheorghe Mărdărescu – comandantul trupelor române ce au acţionat în acea epopee glorioasă (succesor al mult mai popularului general Traian Moşoiu), în care este descrisă întreaga campanie din 1919.
Şi pentru că Primul Război Mondial, Marea Unire de la Alba Iulia şi această campanie încheiată la 4 august 1919 la Budapesta au avut ca finalitate, pentru noi, românii, recunoaşterea internaţională a graniţelor României Mari, prin semnarea, la 4 iunie 1920, a Tratului de Pace de la Trianon, vă propunem spre lectură un volum mult mai recent, care cuprinde scrieri ale unor istorici, diplomaţi şi oameni de cultură de primă mână din ţara noastră. Este vorba despre Trianon, Trianon! un secol de mitologie politică revizionistă, apărut în acest an la Editura Şcoala Ardeleană din Cluj Napoca, în colecţia Istoria Contemporană, volum coordonat, prefaţat şi postfaţat de prof. univ. dr. Vasile Puşcaş.
Revenid puţin la evenimentele din urmă cu o sută de ani, trebuie să subliniem faptul că, din păcate, calea democratică deschisă de armata română pentru noul stat ungar nu a fost respectată prea mult, curând venind la putere amiralul Horty Miklos, care a dus ţara spre o politică de extremă dreaptă, fascistă, cu accente puternice revizioniste şi revanşarde faţă de statele care şi-au recuperat teritoriile locuite de conaţionali aflate sub asuprirea bicefală Austro-ungară, în special faţă de România. Ca urmare, după 20 de ani, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, România pierdea o parte importantă din Ardealul de nord, fiind făcută cadou, de Hitler şi Mussolini, Ungariei, fiind nevoie ca, în toamna-iarna 19449-1945, armata română, de această dată (culmea ironiei!!) alături de cea sovietică, să elibereze din nou Budapesta de un guvern totalitar şi anacronic. Iar istoria ulterioară, schiţată pe un colţ de şerveţel de către mai marii lumii, ne-a aşezat de aceeaşi parte a cortinei de fier, iar acum, la 30 de ani după căderea comunismului suntem parteneri în NATO şi Uniunea Europeană.
În aceste condiţii, oare de ce mai este nevoie să punem în discuţie şi acum justeţea celor hotărâte în urmă cu 100 de ani şi reconfirmate prin Congresul de pace de la Paris din 1947?! Poate că lecturarea volumului ataşat o să dea, unora, câteva răspunsuri…
