Să ne rugăm pentru Vasile Lucaciu și toți cei care au înfăptuit Marea Unire
Miercuri la la Casa memorială dr. Vasile Lucaciu din comuna Apa, Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare a organizat ediția a XXVI-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului, sub semnul Centenarului, cu tema „Locuri ale Memoriei”, având deviza „Patrimoniul nostru cultural – unde trecutul întâlnește viitorul”. 
Colonel (r) Voicu Şichet reprezentantul Asociaţiei Civice Tempora Satu Mare a susținut tema:
Cea mai mare personalitate sătmăreană implicată în făurirea României Mari. Evocarea părintelui dr. Vasile Lucaciu în revista „Eroii Neamului”
În luna aprilie 2009 s-a organizat pentru întâia oară la Satu Mare o manifestare publică de marcare a eliberării municipiului şi judeţului nostru, la 19 aprilie 1919, de bandele bolşevice maghiare şi secuieşti ale lui Bela Kun, în urma unei contraofensive glorioase a Armatei Române, finalizată, în 4 august acelaşi an, cu ocuparea Budapestei şi înlăturarea guvernului promoscovit al Ungariei. Lucrările prezentate în cadrul simpozionului desfăşurat cu acel prilej la Muzeul Judeţean Satu Mare au constituit „materia primă” pentru editarea primului număr al noii serii a revistei Eroii Neamului, care a văzut lumina tiparului în octombrie 2009, continuând cu succes, trimestrial, până în prezent.
La început, revista şi-a propus elogierea eroismului şi eroilor neamului românesc, fapt pentru care am străbătut de-a lungul şi de-a latul judeţul Satu Mare în căutarea mormintelor, monumentelor şi plăcilor comemorative închinate acestora, însă, pe parcurs, aria tematică s-a extins la subiecte cu caracter istoric naţional şi local, evidenţiindu-se preocuparea autorilor şi colaboratorilor pentru promovarea în rândul opiniei publice sătmărene a unor personalităţi mai mult sau mai puţin cunoscute, care au jucat roluri importante în emanciparea societăţii româneşti din Sătmar, şi nu numai. Printre acestea, la loc de frunte, încă din primele numere, s-a aflat părintele Vasile Lucaciu, marele luptător pentru drepturile românilor ardeleni, supranumit „Leul de la Şişeşti”, „Omul Drapel” sau „Apostolul neamului”, născut în judeţul nostru, la Apa, unde tatăl său, Mihai, era cantor-învăţător.
Nu voi insista asupra personalităţii acestui mare bărbat al neamului românesc, care, dintr-un umil preot de ţară (la Eriu Sîncrai, judeţul Satu Mare, unde şi-a început activitatea pastorală, şi la Şişeşti, unde şi-a desăvârşit-o), apoi de profesor de religie şi limba română, a ajuns fruntaş al luptei de emancipare a românilor transilvăneni, lider spiritual şi politic, deputat şi diplomat cu talente oratorice aparte, militant neobosit pentru unirea tuturor românilor într-un singur stat naţional, suveran şi independent, ci voi încerca să stimulez auditoriul spre lecturarea unui volum omagial dedicat lui Vasile Lucaciu.
În primele 32 de numere ale revistei Eroii Neamului, care, din 2011, cu sprijin mai mult sau mai puţin consistent din partea Consiliului Judeţean Satu Mare, este distribuită gratuit la toate unităţile de învăţământ preuniversitar, bibliotecile publice şi parohiile ortodoxe şi greco-catolice din judeţ, au apărut peste 70 de articole despre sau care aveau legături cu Vasile Lucaciu. Lecturarea, număr de număr, a acestor materiale mi-a întărit convingerea că avem de a face cu o mare personalitate, poate cea mai de seamă născută pe meleagurile sătmărene, fapt pentru care m-am gândit să scot un volum omagial cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la moartea sa (fapt petrecut în noaptea de 28/29 noiembrie 1922), pe care să-l lansăm la Apa, în preajma Zilei Naţionale 2017, ca primă manifestare la intrarea pe „linie dreaptă” pentru sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Chiar dacă lansarea nu a avut loc atunci, datorită unor cauze obiective, volumul a apărut în noiembrie 2017, la prestigioasa Editură a Academiei Române, cu o prefaţă a distinsului cărturar şi om de cultură băimărean, prin adopţie, dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare, evenimentul editorial fiind marcat tot la Apa, dar în 21 ianuarie 2018, de ziua de naştere a marelui tribun.
Redau, în continuare, câteva pasaje din cuvântul meu introductiv:
„Am afirmat public, în mai multe rânduri, în scris şi la emisiuni televizate, că părintele dr. Vasile Lucaciu este cea mai reprezentativă personalitate care s-a născut ori a vieţuit şi activat pe meleagurile sătmărene. Mai mult, chiar dacă a petrecut puţini ani ai copilăriei (primii 6) la Apa, iar apoi ca preot la Eriu Sâncrai şi ca preot şi profesor de limba şi literatura română la Liceul catolic regesc din Satu Mare, soarta a făcut ca şi ultimii ani din viaţă să şi-i petreacă în străvechea urbe de pe Someş, acolo unde-şi va găsi şi sfârşitul în noaptea de 28/29 noiembrie 1922. Desigur, el este cu prisosinţă şi al maramureşenilor, acolo unde şi-a făurit supranumele de „Leul de la Şişeşti”, dar este şi al tuturor românilor ardeleni ce au visat şi au făurit România Mare, al întregului popor român răspândit astăzi, cu voie sau fără voie, în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii.
Această personalitate marcantă de la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, care s-a luptat şi s-a zbătut ca nimeni altul pentru drepturile şi libertăţile românilor din Imperiul Austro-ungar, dar şi pentru ieşirea lor de sub autoritatea „temniţei popoarelor” şi unirea cu fraţii de dincolo de Carpaţi, nu putea lipsi din paginile revistei de cultură şi educaţie patriotică Eroii Neamului, ce apare trimestrial la Satu Mare, începând din octombrie 2009. În cele 32 de numere ale revistei au apărut numeroase articole cu referire directă, expresă, la personalitatea sa, dar şi altele care-i elogiază meritele în contextul evocării altor personalităţi sătmărene, şi nu numai, implicate în mişcările de emancipare naţională a românilor ardeleni şi în demersurile pentru unirea Transilvaniei cu România, precum şi a unor fapte şi fenomene ce au marcat istoria noastră naţională.
În calitate de redactor coordonator al acestei reviste, am considerat de datoria mea ca, în contextul activităţilor şi acţiunilor ce vizează sărbătorirea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, să adun într-un singur volum toate aceste materiale, unele cuprinzând aspecte inedite ale vieţii şi activităţii marelui tribun, dar şi ale altor personalităţi ce şi-au legat viaţa şi activitatea de propăşirea neamului românesc, şi să le ofer cititorului sătmărean, maramureşean, ardelean, dar şi tuturor celor interesaţi de istorie din întrega Românie şi din afara acesteia.
În ceea ce priveşte conţinutul volumului de a cărui îngrijire m-am ocupat, este de subliniat din capul locului faptul că este o îmbinare fericită, credem noi, a unor materiale redactate ştiinţific, după toate canoanele studiului şi cercetării istorice, cu unele fără astfel de pretenţii, publicate de autori pasionaţi de istorie, în special de subiecte legate de lupta românilor ardeleni pentru drepturi şi libertăţi naţionale şi pentru unirea cu Patria Mamă, luptă în care „Leul de la Şişeşti” a excelat, a fost unul din cei mai aprigi şi hotărâţi lideri ai acelei generaţii, cristalizată la sfârşitul scolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea.
Am încercat să grupez articolele pe capitole care să scoată în evidenţă complexitatea personalităţii sale, respectiv multiplele domenii în care s-a implicat, de la cel spiritual/religios (firesc, dată fiind pregătirea şi profesia sa), până la cele privind limba, drepturile şi libertăţile naţionale, culminând cu lupta politică – la Şişeşti, Satu Mare, Baia Mare, Cluj, Bucureşti, Budapesta, Viena, Roma, Paris, Moscova, New York şi Washington – pentru unirea tuturor teritoriilor locuite de români, aflate sub stăpâniri străine, într-un singur stat, unitar, independent şi indivizibil. A vorbi despre România Mare fără a scoate în evidenţă meritele deosebite ale părintelui Vasile Lucaciu în realizarea acestei înfăptuiri astrale a poporului român, ar însemna ciuntirea istoriei, privarea generaţiei actuale şi a celor ce vor veni de cunoaşterea adevărului istoric, de exemplul unor personalităţi ale Neamului Românesc care au pus deasupra tuturor intereselor şi plăcerilor personale interesul naţional… Spuneam mai sus că Vasile Lucaciu este al tuturor românilor. Vreau să accentuez acest lucru şi din punct de vedere religios. Deşi a fost un preot greco-catolic, şi încă unul care s-a luptat din răsputeri pentru acest cult, pentru a-l apăra de influenţa (ca să ne exprimăm elegant) catolicismului maghiar, el este cu prisosinţă şi al românilor ortodocşi, pentru că, aşa cum spunea, şi semna (în 1698), însuşi episcopul Atanasie Anghel cu prilejul trecerii la Uniaţie: „pre noi şi rămăşiţele noastre din obiceiul besericei noastre a răsăritului să nu ne clătească, ci toate ceremoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum, aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţinea, după călindariul vechi”. Iar dorinţa, năzuinţa spre unirea în credinţă, sau măcar spre o bună şi frăţească colaborare şi conlucrare între cele două biserici tradiţionale româneşti răzbate şi din acţiunile şi cuvintele părintelui dr. Vasile Lucaciu prezentate în unele materiale publicate în volumul de faţă.
Având în vedere că volumul apare sub auspiciile Editurii Academiei Române, implicit a celei mai importante instituţii de cultură a ţării, Academia Română, am considerat de cuviinţă că trebuie să fie unul de referinţă, care să facă cinste Sătmarului şi generaţiei Centenarului Marii Uniri. Drept urmare, pe lângă o iconografie color cu monumente şi momente importante dedicate marelui tribun, la final publicăm şi un Index de localităţi şi un Index de nume, astfel că volumul capătă şi un pronunţat caracter ştiinţific, constituidu-se totodată într-o importantă sursă de documentare pentru toţi cei care se vor apleca în viitor asupra personalităţii părintelui dr. Vasile Lucaciu, preum şi a tot ce a însemnat făurirea României Mari…”
Cele 71 de articole, semnate de 28 de autori, începând, dacă doriţi, cu actualul preşedinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, şi terminând cu subsemnatul, le-am grupat în 13 capitole, iar publicarea lor într-un volum sub auspiciile Editurii Academiei Române o consider o valorizare superioară a muncii autorilor, puţini dintre noi având posibilitatea de a-şi pune numele într-o publicaţie a acestei importante instituţii de ştiinţă şi cultură din ţara noastră.
Cu ocazia lansării volumului, s-a iaugurat un Catarg donat de Asociaţia Civică Tempora şi s-a sfinţit Drapelul Naţional ce a fost înălţat pe acesta în curtea Casei memoriale „Dr. Vasile Lucaciu” din Apa, în prezenţa oficialităţilor judeţene şi locale, precum şi a unui detaşament de militari. De ce toate acestea? Pentru că sunt convins, şi mă străduiesc să-i conving şi pe alţii, că sărbătorirea Centenarului Marii Uniri nu înseamnă doar festivităţi, mai mult sau mai puţin culturale, gen spectacole urmate de o fasole şi un cârnaţ, ci avem datoria de a lăsa ceva palpabil în urma noastră, ceva care să arate generaţiilor viitoare că am sărbătorit 100 de ani de Românie Mare cu fapte, nu cu vorbe. Şi aceste fapte pot fi o carte, un monument, o placă memorială, un Catarg de susţinere a Drapelului Naţional în incinta unor unităţi de învăţământ, biserici, ori alte instituţii publice sau private. De ce catarg şi Drapel Naţional? Pentru că sub faldurile sale au luptat şi au murit ostaşii români pe fronturile primului război mondial (ca şi în al doilea, de altfel) pentru dezrobirea fraţilor asupriţi de imperiile vecine, sub faldurile sale au militat fruntaşii unionişti pentru realizarea visului secular al românilor şi sub faldurile sale s-a înfăptuit acesta la Alba-Iulia. Nu trebuie să ne fie ruşine de Drapelul nostru Naţional, iar prezenţa sa pe un catarg în curtea casei memoriale demonstrează faptul că generaţia actuală nu l-a uitat pe Lucaciu, mai ales meritele sale în făurirea României Mari! Ca urmare, de atunci, în judeţul Satu Mare, cu implicarea sau nu a noastră, s-au mai înălţat peste 10 astfel de catarge şi, sperăm, că vor fi înălţate şi mai multe cu cât ne apropiem de „ora astrală”.
Cu acelaşi prilej, am făcut vorbire depre necesitatea de a fi uniţi, deoarece, din păcate, suntem tot mai dezbinaţi, în prag de sărbătoare naţională luptele politice fiind în floare, ducându-se până la limita absurdului şi, ceea ce este mai grav, contaminând şi viaţa de zi cu zi a omului de rând. Drept urmare, am dat citire unui pasaj (existent şi în carte) din cuvântul PS Nicolae Popovici al Oradiei la dezvelirea statuii lui Vasile Lucaciu din Satu Mare (13 decembrie 1936), rostit ca urmare a unor dispute tipic româneşti între ortodocşi şi greco-catolici:
„La un praznic atât de mare cum este cel de astăzi nimeni nu poate sluji decât la un singur altar, la altarul neamului. Acest altar nu este în afară de hotarele ţării, ci înlăuntrul lor şi el este atât de larg încât poate cuprinde în jurul lui – mai presus de orice deosebiri – pe toţi aceia în ale căror piepturi bate un suflet românesc şi în ale căror vine curge sânge românesc. De aceea glasul meu, în aceste momente, nu va fi glas izvorât din adâncurile conştiinţei mele confesionale, ci glas smuls din adâncurile iubirii mele de neam…
Fraţi Români! Biserica neamului vă face prin mine, în aceste clipe, această izbăvitoare chemare pentru ceasul prin care trecem: veniţi de astăzi înainte voi toţi care locuiţi pe aceste plaiuri, la această statuie a lui Vasile Lucaciu şi vă învăţaţi aici: Ce este iubirea de neam? Ce este credinţa în idealul neamului? şi Ce înseamnă jertfa adusă pentru împlinirea acestui ideal?…
Luaţi în mână tot mai des testamentul românesc a lui Vasile Lucaciu. Citiţi-l! Cinstiţi-l! Împliniţi-l! Şi fericiţi şi în veci nebiruiţi veţi fi”.
Desigur, cartea a fost prezentată şi în cadrul unei manifestări desfăşurate la Biblioteca Judeţeană Satu Mare, dar şi la instituţiile similare din Oradea şi Zalău, fiind bine primită de public.
Încă de anul trecut am iniţiat demersuri pentru ca autorităţile române să-l declare, cu ocazia Anului Centenar, Erou Naţional pe părintele Vasile Lucaciu. Cu bucurie şi speranţă vă informez că la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor s-a înregistrat, cu numărul 486 din 13 iunie 2018, iniţiativa legislativă pentru declararea lui Vasile Lucaciu ca Erou al Naţiunii Române. În acest cadru, vă adresez rugămintea ca, fiecare după posibilităţi, să sprijine acest demers prin aşa-zise „activităţi de lobby” pe lângă factorii abilitaţi în a decide asupra acestei iniţiative.
Pentru argumentare, dacă mai este cazul, în final, dau citire unui pasaj din cartea lui Onisifor Ghibu „Oameni între oameni”, în care, la un an de la trecerea în eternitate a părintelui Lucaciu, amintea
„Astăzi, la un an de la moartea lui, ne-am adunat să slăvim amintirea marelui dascăl al neamului. Căci într-adevăr acesta a fost Lucaciu: dascălul de naționalism al încercatului popor român nu numai din Transilvania, ci de pretutindeni.
În cei aproape 40 de ani de viață publică, el a propovăduit, prin luptele sale pline de o demnitate cu adevărat română, prin suferințele sale suportate cu o nobilă mândrie, încrederea în forțele noastre, credința în dreptatea cauzei noastre și în viitorul de aur al neamului nostru. În adevăr, niciodată în istoria noastră cuvântul și viața unui conducător național n-au pătruns mai adânc în conștiința publică a neamului, ca pilda părintelui Lucaciu. El devenise erou legendar, cântat în cântece de țărani și de copii, ca o figură din poveste. Singur numele lui era în stare să facă să se cutremure întreg sufletul poporului.
Lucaciu a făcut o școală de conștiință și de solidaritate națională cum nimeni n-a mai făcut-o până la el. El poate fi numit fără nici o exagerare: cel mai mare dascăl de naționalism la românii ardeleni. Când răsfoiești astăzi filele gazetelor noastre de acum 30 de ani, pline de documente prețioase în legătură cu autoritatea vastă a părintelui Lucaciu, un sentiment de cucernicie deosebită ți se coboară din suflet. Parcă ai citi pe pagini de cronici sfinte sau de Biblie; din mijlocul lor răsare la fiecare pas figura lui Lucaciu ca a unui al doilea Moise care își conducea prin pustiu poporul spre Pământul Făgăduinței”.
Ce poate fi mai evocator decât acest fragment pentru a ne convinge pe toţi că Vasile Lucaciu este cea mai mare personalitate sătmăreană, nu doar implicată în făurirea României Mari, ci din totdeauna, iar pe distinşii noştri parlamentari de justeţea declarării sale ca EROU NAŢIONAL AL ROMÂNIEI?!
