Ne apropiem de Întâi Decembrie, Ziua Naţională a României. Din păcate, în acest an, manifestările dedicate acesteia nu vor avea amploarea de altă dată, ba chiar vor fi mult prea sobre şi lipsite de atenţia cuvenită din partea autorităţilor. Suntem cu toţii de acord că trecem printr-o perioadă dificilă, că trebuie să respectăm nişte reguli, dar cred că se putea face mai mult pentru crearea unor condiţii adecvate pentru a celebra această importantă zi, care a marcat viaţa a generaţii şi generaţii de români, aşa cum s-a procedat cu alegerile.

Aceasta, pentru că, totuşi, cei care au făurit România Mare în urmă cu peste 100 de ani (ce repede au zburat cei doi de la Centenar!!) au trecut şi ei prin momente mult mai dificile, – fie că vorbim de liderii unionişti ardeleni, basarabeni sau bucovineni, care au înfruntat barierele puse în cale de stăpânirile străine, de liderii unionişti din vechiul Regat, care au convins regalitatea şi clasa politică de pe Dâmboviţa de necesitatea şi oportunitatea realizării acestui ideal, sau de ostaşii Armatei Române, cei mai mulţi ţărani luaţi direct de la coarnele plugului, alături de tineri intelectuali din satele  (învăţători, preoţi) şi oraşele (profesori, jurişti etc.) de dincolo de Carpaţi, – precum războiul, tifosul exantematic sau gripa spaniolă, nu au abandonat lupta, au rămas fideli visului lor, cu credinţa în Dumnezeu şi în capacitatea poporului nostru de a depăşi orice obstacol. Au murit şi atunci oameni. Foarte mulţi. Peste 50 de milioane doar datorită gripei spaniole (1918-1920), iar infectaţi au fost în jur de 500 de milioane, un sfert din populaţia de la acea vreme a planetei. Cu toate acestea, peste 100 de mii de români din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş s-au dus, – pe jos, călare, cu căruţele sau cu trenul, – la Alba Iulia pentru a împlini un ideal. Un ideal pentru care unii au plătit cu viaţa, iar alţii, chiar dacă au avut fericirea să-l vadă realizat, nu s-au bucurat foarte mult de el. Mai mult, mulţi din generaţia celor ce au făurit România Mare au plătit foarte scump „îndrăzneala” lor, fiind exterminaţi în temniţele comuniste de după al doilea război mondial, impuse de ocupantul sovietic care-i considera pe toţi cei ce au participat, sau au girat într-un fel sau altul războiul din Est, drept agresori ai URSS şi, ca urmare, criminali de război.

Printre cei din a doua categorie, a celor ce au luptat întreaga viaţă pentru Unire (în sprijinul căreia au săvârşit multe fapte şi au adus multe argumente), au văzut-o împlinită, dar nu s-au bucurat mult de ea, se numără, la loc de mare cinste, concitadinul nostru, marele Vasile Lucaciu. S-a stins din viaţă, aproape uitat de toţi, acum 98 de ani, în noaptea de 28/29 noiembrie 1922. Greşesc spunând că a fost uitat. În iarna 1921/1922 nu a fost uitat de nişte vaşnici activişti ai unui partid aflat în opoziţie faţă de cel în care părintele fusese chemat să-şi continue lupta pentru binele românilor, de această dată nu numai ardeleni, în Parlamentul României Mari, care i-au aplicat o „corecţie” corporală, lăsându-l „abia viu”, cum zice evanghelistul în pilda cu samaritenul milostiv, la o margine de drum dintre Satu Mare şi Baia Mare. Ce tragedie, ce dezamăgire trebuie să fi trăit marele memorandist, constatând că nu a fost răpus în multele şi durele lupte duse cu duşmanii naţiei, ci de mâna unor conaţionali pentru al căror drept de a-şi alege reprezentanţii în forurile politice ROMÂNEŞTI şi-a închinat întreaga viaţă!!! Şi câţi, Doamne, în decursul istoriei noastre milenare nu au păţit la fel?!?!

Pentru a omagia cum se cuvine cea mai mare personalitate românească născută pe plaiurile sătmărene, îi invit pe prietenii Asociaţiei Civice Tempora Satu Mare şi ai revistei Eroii Neamului să lectureze un material emoţionant al distinsei noastre colaboratoare Dr. Daniela Bălu.

  DR. VASILE LUCACIU – IN MEMORIAM

 (21 ianuarie 1852, localitatea Apa – 28 noiembrie 1922, Satu Mare)

La comemorarea a 92 de ani de la trecerea întru cele eterne a marelui patriot român dr. Vasile Lucaciu, cea mai importantă personalitate a românilor sătmăreni, readucem în atenția cititorilor cuvintele domnului Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române, rostite în anul 2012 în Catedrala Greco Catolică din Satu Mare, cuprinse și în paginile volumului omagial ”Părintele Vasile Lucaciu în revista Eroii Neamului”, publicat la Editura Academiei Române, ediție îngrijită de dl. col (r.) Voicu Șichet.

Președintele Academiei Române, Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, în articolul intitulat  ”Gânduri despre Sătmar și despre Vasile Lucaciu”, scria:

”Vasile Lucaciu s-a născut aici, în Sătmar, pe locuri frământate de soartă, cu oameni care au fost mereu de mai multe feluri şi care au trecut sub variate stăpâniri, rămânând, în general, ei înșişi.

Vasile Lucaciu a trăit într-o perioadă frământată şi grea, în care se sfărâmau mituri şi se împlineau mari idealuri colective. Era însă atunci, mai presus de toate, un timp când încă dascălii erau apostoli ai neamului, iar preoţii de ţară puteau fi savanţi, oratori şi oameni politici oneşti, de anvergură naţională şi mondială. Vasile Lucaciu a fost toate acestea la un loc şi mai mult decât atât: a devenit, cu timpul, un adevărat erou naţional, preţuit de intelectuali, cântat de popor în doine şi cu numele pus pe frontispiciul unor şcoli, dat unor străzi şi unor aşezăminte de cultură.

Este un demn urmaş al unor iluştri înaintaşi precum Atanasie Anghel, Ioan Giurgiu Patachi, Ioan Inochentie Micu Klein, Petru Pavel Aron, Grigorie Maior sau Ignaţiu Darabant.

A spune că era unit cu Roma sau greco-catolic nu este destul în lumea de astăzi. Sunt unii care ar exclama, cum mi s-a întâmplat aievea: <<Dacă era catolic, atunci era ungur, fiindcă a fi român este totuna cu a fi ortodox!>>. Este în asemenea judecăţi grăbite multă ignoranţă, dar şi refuz de a şti, de a te informa.

Vasile Lucaciu este fiul acestei biserici unite, care a căutat salvarea la Roma, locul de obârşie a românilor şi speranţa noastră de vieţuire şi supravieţuire. Prin unire, românii își puteau păstra rânduielile lor bisericeşti bizantine, calendarul, sărbătorile, tradiţiile etc., dar aveau şansa să fie recunoscuţi, să nu mai fie cetăţeni de rangul al doilea, să nu mai fie deposedaţi şi umiliţi. Altă cale de urmat nu se întrevedea atunci şi nici nu exista. Nu s-au împlinit, cum se ştie, toate speranţele românilor şi nici nu au fost respectate promisiunile făcute lor. Dar s-a deschis drumul şcolilor măcar, drumul culturii, ceea ce nu era puţin lucru. După unirea ardelenilor (cu Biserica Romei) din 1697-1701, s-a declanşat o mare mişcare naţională românească, prin care Europa a aflat de soarta grea a naţiunii române şi de doleanţele acesteia. „Preoţi cu crucea-n mână” s-au pus în fruntea mulţimilor, cum a făcut şi Lucaciu! Fiii de preoţi de ţărani, cei mai buni şi mai doritori de carte, erau trimişi la Viena şi la Roma, la învăţătură înaltă, cum a fost trimis şi Lucaciu. Ei veneau acasă încărcaţi de credinţă şi de ştiinţă, pătrunşi de o înaltă conştiinţă de români şi de luptători în numele neamului lor.

Aşa se poate înţelege de ce Lucaciu a închinat biserica sa „Sfintei Uniri a tuturor românilor”. Era unirea reală şi simbolică, împlinită deopotrivă sub semnul Dumnezeirii şi al firii, era unirea religioasă şi cea lumească, naţională, care nu mai putea să întârzie mult. Biserica lui Lucaciu era un imn înălţat credinţei şi naţiunii deopotrivă, care-şi aştepta şi ea mântuirea. La această mântuire a naţiunii sale a contribuit din plin părintele Lucaciu, fapt pentru care ne înclinăm înaintea memoriei sale, îi cântăm imnuri de mărire şi îl pomenim, cu pioasă dragoste, în veac”.

Dr. Daniela Bălu

https://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2020/11/Bust-1.jpghttps://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2020/11/Bust-1-150x150.jpgadmintemporaDiversePersonalități ale UniriiNe apropiem de Întâi Decembrie, Ziua Naţională a României. Din păcate, în acest an, manifestările dedicate acesteia nu vor avea amploarea de altă dată, ba chiar vor fi mult prea sobre şi lipsite de atenţia cuvenită din partea autorităţilor. Suntem cu toţii de acord că trecem printr-o perioadă dificilă,...Asociatia Civica Tempora Satu Mare