ziua eroilor

În fiecare an, în Sfânta sărbătoare a Înâlţării Domnului nostru Iisus Hristos la Ceruri, poporul român îşi aduce prinosul de recunoştinţă faţă de eroii neamului. Aşa după cum era îndătinat în perioada interbelică, după 1990, statul român a legiferat ca această zi să fie declarată oficial ca Ziua Eroilor, mai târziu devenind şi naţională.

      Din păcate, în acest an încă nu se ştie cum se va putea sărbători această zi, date fiind restricţiile încă în vigoare privind adunările publice cau zate de noul coronavirus. Este foarte posibil ca o serie de instituţii şi organizaţii să marcheze evenimentul prin mici ceremonialuri de depunere de coroane de flori la unele monumente, fără anvergura celor derulate în anii anteriori.

      În ceea ce ne priveşte, Asociaţia Civică Tempora planificase organizarea unei conferinţe pe tema Zilei Eroilor, ce urma să se desfăşoare duminică, 31 mai, în Catedrala ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din Satu Mare, cu participarea de excepţie a părintelui conferenţiar universitar doctor Constantin Necula de la Sibiu, însă nu a fost să fie. Poate, dacă vor veni vremuri mai bune, o s-o organizăm la o altă dată, în acest an sau în următorul.

      Dată fiind această situaţie, am considerat ca utilă rememorarea unor rânduri publicate de vrednicul de pomenire părinte protopop al Sătmarului Alexandru Tincu despre această dublă sărbătoare, religioasă şi laică/patriotică, pentru că din ele se desprinde legătura dintre Cer şi pământ ce a determinat desemnarea Înâlţării Domnului ca Zi a Eroilor. Aşadar, redăm în continuare două articole publicate de dânsul în primele numere ale revistei Eroii Neamului, pentru a cărui editare ne-a fost un bun sfătuitor, ne-a sprijinit şi ne-a încurajat să nu abandonăm atunci când interveneau piedici în derularea acestui proiect.

                                              Redactor coordonator – Colonel (r) Voicu Şichet

Apoi, Iisus i-a dus pe Apostoli afară până în Betania și, ridicându-și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta s-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. (Luca 24,50-51).

Au trecut patruzeci de zile de la slăvitul praznic al Învierii din morți a Mântuitorului Hristos, zi în care dumnezeiescul Învățător, făcând, în fața Apostolilor, un scurt rezumat al activității Sale mesianice pământești, promițându-le trimiterea în lume a Duhului Sfânt, precum ne încredințează Sfântul Evanghelist Luca, scoțându-i din Betania, s-a înălțat la cer, timp în care îi binecuvânta pe ucenicii Săi.

A sosit momentul despărțirii Mântuitorului de Apostolii Săi, spre a se reîntoarce și cu trupul cu care a suferit patimile înfricoșătoare, în ceruri și a ședea de-a dreapta tatălui. Mare sărbătoare în lumea sufletelor din ceruri. Apostolii rămân înmărmuriți, dar simțeau o bucurie mare (Luca.24,52), pentru că, nu cu mult timp înainte, și-a încredințat apostolii, și prin ei lumea întreagă: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârșitul veacului”. (Matei 28,20)

Foarte bine motivat, din toate punctele de vedere, teologic și patriotic, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a hotărât, cu multe decenii în urmă, ca sărbătoarea Înălțării Domnului să devină  și  Sărbătoarea pomenirii tuturor Eroilor Neamului care și-a jertfit viața pentru ca și poporul nostru să poată trăi o viață liberă, demnă, spre a deveni stăpân pe soarta sa. Același înalt for bisericesc a hotărât, încă din anii 1999 și 2001, ca această sărbătoare să devină Națională Bisericească pentru neamul nostru românesc. La fel a hotărât și conducerea Statului prin Legea 379 din 2003.

Luminata sărbătoare a Învierii Domnului, minunea Înălțării Domnului Hristos la cer, a firii sale umane, nu pot fi despărțite sub nicio formă căci vestesc până la sfârșitul veacurilor sălășluirea celor drepți în împărăția cerurilor. Dacă primii creștini și-au construit bisericile pe mormintele sfinților și ale martirilor, edificiul statului nostru liber și independent, pentru totdeauna, are la temeliile sale osemintele scumpilor noștri eroi, care au fost „scoși” din casele lor, nu de Mântuitorul Hristos, precum Sfinții Apostoli, ci de sfânta obligație de-a apăra fruntariile țării. Nenumărați, dintre ei, și-au părăsit părinții, copiii, soțiile, logodnicele, consătenii, bunicii încărunțiți de mulțimea anilor, ascunzându-și lacrimile și durerea și, asemenea Apostolilor de pe Muntele Măslinilor, aveau fețele luminate pentru că Patria îi cheamă, că Țara este în primejdie. Suportul acestor stări sufletești rezidă în credința lor puternică în ajutorul lui Dumnezeu și de conștiința că ceea ce fac ei se va vesti până la sfârșitul veacului, că fiii Țării nu le vor uita faptele de vitejie, și mai cu seamă jertfirea vieții pe Altarul Patriei.

Doamne, cum ne cuprinde un sentiment de profundă durere când trecem pe lângă un mormânt de erou sau pe lângă o Troiță, neângrijite, înconjurate de bălării. Unde este recunoștința celor pentru care aceștia și-au jertfit viața, luptând pentru libertatea și demnitatea noastră?! Apoi, să nu uităm, cele mai multe însemne care ne amintesc de Eroii Neamului sunt reînnoite numai de Înălțarea Domnului! Până când au dobândit sfântul nimb de erou ei au purtat Crucea durerilor, au urcat Golgota luptelor drepte, nu din dor de cucerire, ci din dorința fierbinte de-a apăra pământul strămoșesc. Biserica noastră a inclus, în cadrul Sfintelor Slujbe, o scurtă rugăciune, dar foarte bogată în semnificații: „Pe fericiții întru adormire eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea noastră, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția sa”. În aceste cuvinte simple sunt incluși toți eroii și martirii Neamului care și-au jertfit viața în toate împrejurările, atunci când interesele Țării cereau acest lucru, convinși fiind că: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca  sufletul lui să-l pună pentru prietenii lor.” (Matei 15,13)

Eroii și martirii noștri au trăit toată viața lor, ca de altfel întregul nostru popor de-a lungul veacurilor, Taina Crucii și a Învierii, iar în dureroasele clipe ale despărțirii, cu mulțumirea datoriei împlinite, au rostit asemenea Sfântului Apostol Pavel: „Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății” (II Timotei 4,7-8). Învrednicește-i Doamne de cereasca Ta Împărăție, precum și nemărginita noastră recunoștință pentru jertfa supremă adusă Domnului pe Altarul Patriei. Veșnică și binecuvântată să le fie pomenirea lor din neam în neam!

      (Tincu, Alexandru. Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor – sărbătoare națională bisericească a poporului român. Eroii Neamului, Satu Mare, 2010, 2 (s.n.), nr. 2 (3), p. 6.)

A patruzecea zi după slăvită înviere din morți a Mântuitorului nostru Iisus Hristos are o îndoită semnificație pentru poporul român: înălțarea la Cer a Domnului Hristos, precum și pomenirea eroilor neamului din toate timpurile și din toate locurile. Pomenirea de la Ieșirea cu Cinstitele Daruri, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii numit și Vohodul Mare, ne lămurește în chip desăvârșit pe cine pomenește Biserica de înălțarea Domnului Ziua Eroilor: „Pe fericiții întru adormire eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, căzuți pe câmpurile de le luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea Patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea Neamului, pentru libertatea și demnitatea noastră, să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăția Sa”.

De Ziua Eroilor îi cinstim pe toți cunoscuții sau necunoscuții, pe toți cei care sub diferite forme și-au jertfit bunul cel mai de preț, viața, pentru apărarea pământului sfânt al Țării, pentru formarea Statului Unitar și pentru înlăturarea oricărei forme de subjugare a neamului românesc. Precum Biserica s-a întemeiat pe Sângele Mântuitorului Hristos și a martirilor primelor veacuri, tot așa Țara pe care o avem acum s-a temeluit pe jertfa fiilor neamului care nu și-au cruțat viața, conștienți fiind că numai răspunzând chemării timpului, prin luptă și jertfă se vor realiza năzuințele de libertate și demnitate ale Patriei. Este bine de subliniat faptul vă poporul nostru niciodată, în decursul existenței sale, nu a dus luptă de cotropire, ci numai de apărare a pământului strămoșesc ca dar al lui Dumnezeu

Pentru cinstirea memoriei tuturor martirilor neamului românesc, ca și alte state, s-a născut ideea realizării unui mormânt al Eroului Necunoscut. Autoritățile românești au finalizat acest lucru în anul 1923. În acest an au fost exhumate osemintele a zece ostași căzuți pe câmpurile de luptă de la: Mărăști, Mărășești, Oituz, Târgu Ocna, Jiu (Rașovița), Prahova (Muntele Sorica), București (Bălăria) Dobrogea (Topraisar), Transilvania (Ciucea) și Basarabia

Conducerea   Superioară   a  Armatei Române din acel timp a hotărât ca Eroul Necunoscut să fie ales de către un elev orfan de război al unui Liceu Militar din anul întâi și cu cea mai mare notă la învățătură și la purtare. În cadrul Liceului Militar „D.A. Sturdza” din Craiova, urma cursurile tânărul Amilcar Săndulescu, născut la 2o februarie 1911, care-și pierduse de timpuriu mama, iar, pe câmpul de luptă, tatăl. Tânărul era, deci, orfan de război. Acestui tânăr i-a revenit cinstea deosebită să aleagă Eroul Necunoscut. Ministrul de război 1-a luat de mână pe elevul Săndulescu și a trecut prin fața șirului de zece sicrie așezate frumos, pe două rânduri. La un moment dat ministrul i-a cerut elevului: „Arată-ne care este tatăl tău”. Tânărul elev s-a oprit, a ales al patrulea sicriu din rândul întâi, zicând: „ACESTA ESTE TATĂL MEU”. Apoi, căzând în genunchi, s-a rugat: „Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toți eroii neamului, și ai și pe tatăl meu”.

Celelalte nouă sicrie au fost transportate la Cimitirul Eroilor de la Mărășești și înmormântate creștinește și cu onoruri militare cum se cuvine unor Eroi ai Neamului.

După oficierea slujbei religioase, în dimineața zilei de 17 mai 1923, de înălțarea Domnului la cer, sicriul cu osemintele sfințite ale Eroului Necunoscut a fost așezat pe un afet de tun și, cu un cortegiu impunător, s-a pornit spre locul înmormântării, Parcul Carol din inima Bucureștiului. (vezi coperta 4)

Pe placa Mormântului Eroului Necunoscut, străjuit de flacăra veșnică, s-au încrustat următoarele: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostașul Necunoscut, săvârșit din viață în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihnește pământul României întregite. 1916-1919″.

Ziua respectivă fiind înălțarea Domnului, s-a proclamat solemn ca această sărbătoare creștinească să fie și ZIUA EROILOR, zi în care Mormântul este împodobit cu florile recunoștinței neamului nostru românesc, săvârșindu-se slujbe religioase pentru fericita lor odihnă. Aceste semne de recunoștință se săvârșesc la toate mormintele și Troițele ridicate în memoria Eroilor Neamului. Binecuvântată și veșnică să le fie pomenirea din neam în neam!

(Tincu, Alexandru. Ziua Eroilor – scurt istoric. Eroii Neamului, Satu Mare, 2010, 2 (s.n.), nr. 3 (4), p. 6.)

https://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2020/05/ziua-eroilor.pnghttps://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2020/05/ziua-eroilor-150x150.pngadmintemporaActivitățiDiverseÎn fiecare an, în Sfânta sărbătoare a Înâlţării Domnului nostru Iisus Hristos la Ceruri, poporul român îşi aduce prinosul de recunoştinţă faţă de eroii neamului. Aşa după cum era îndătinat în perioada interbelică, după 1990, statul român a legiferat ca această zi să fie declarată oficial ca Ziua Eroilor,...Asociatia Civica Tempora Satu Mare