9 Mai – Ziua independenței de stat a României și Ziua Europei. 75 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial
Astăzi, 9 mai 2020, este o zi foarte importantă pentru Europa și pentru România. Dacă pentru cetățenii europeni această dată marchează două sărbători, respectiv Ziua Victoriei, data la care s-a încheiat cel de-al doilea război mondial în Europa și Ziua Europei, în care s-a declarat constituirea Comunității Europene – devenită azi Uniunea Europeană, românii sărbătoresc și Ziua Independenței de stat, proclamată în 1877 prin vocea ministrului de externe al României Mihail Kogălniceanu.
În vremuri normale, azi, în toată Europa ar fi fost sărbătoare, mai ales că de la cele două evenimente ce au determinat evoluția ulterioară a întregului continent, și al întregii lumi de altfel, se împlinesc 75, respectiv 70 de ani. În mod cert, nici în România nu ar fi fost altfel, chiar în Satu Mare cetățenii ar fi putut participa la obișnuitele ceremonialuri militate de la Cimitirul Eroilor și Statuia ostașului român, poate și la alte manifestări ce ar fi fost organizate de instituțiile și organizațiile sătmărene. Așa, ne mulțumim să ne aducem aminte, iar pentru a ne crește puțin optimismul, vă redau un mesaj pe care mi l-a trimis cu acest prilej cunoscutul istoric, scriitor, publicist și jurnalist dr. Florian Bichir:
„România e veșnică! În Sfânta Scriptură scrie că judecata se va face pe neamuri. Neamurile sunt binecuvântate. Acest popor n-a murit de milenii, nu are cum să moară.
Cred într-o Românie eternă, într-o Românie mare. Sunt încrezător în poporul român și vom fi primii la Înviere.
Trăiască România Eternă!”
Iar pentru că toate acele evenimente pe care le aniversăm astăzi s-au făcut cu sacrificii, cu sânge vărsat de ostașii țării și ai Europei, vă invit să citiți sau să recitiți un articol semnat de mine și publicat în revista Eroii neamului, nr. 1(30) din martie 2017, ca un omagiu adus de generația de azi eroilor și veteranilor de război ce ne-au lăsat moștenire această frumoasă țară:
Sărbătorirea Zilei Naționale a României prin cinstirea memoriei ostașilor români ce-și dorm somnul de veci în Cimitirul Militar din Zvolen – Slovacia
Colonel (r) Voicu ȘICHET
Așa după cum anunțam în numărul precedent al revistei1, de Întâi Decembrie 2016 am participat la o frumoasă manifestare de suflet românească tocmai în Slovacia, mai exact la Cimitirul Militar din Zvolen, acolo unde-și dorm somnul de veci peste 10.000 de ostași români căzuți în al doilea război mondial pentru eliberarea acestor teritorii de sub ocupația hitleristă. Prezența noastră la acest pelerinaj s-a datorat unui om deosebit al Maramureșului, colonelul (r) Gavrilă Babiciu, fiu al Șișeștiului marelui Lucaciu și devotat luptător pentru apărarea, păstrarea și conservarea marilor valori autentice ale poporului român, printre care, la loc de cinste se află omagierea memoriei eroilor neamului ce și-au dat viața pe câmpurile de luptă pentru independența și neatârnarea țării. Acesta, cu sprijinul nemijlocit al altor maramureșeni cu suflet mare – Vasile Vlașin, general de brigadă (r) Ioan Pop, Nistor Lihet, general-locotenent (r) Liviu-Viorel Nemeș – a organizat o deplasare, în „marș forțat”, a circa 60 de cadre militare în rezervă și în retragere băimărene din M.A.I., dar și din cadrul sucursalei Maramureș a A.N.C.E.”Regina Maria”, la cimitirul menționat. Am fost invitat și eu, dat fiind faptul că de mai mult timp domnul Babiciu citește revista Eroii Neamului, în cuprinsul căreia a fost impresionat de relatările regretatului veteran de război Bentu Nicolae, inclusiv clipele trăite de acesta chiar la Zvolen. M-a rugat să prezint în fața camarazilor maramureșeni un material despre acest brav veteran de război, lucru pe care l-am făcut cu plăcere. Chiar dacă este o sinteză a mai multor articole publicate în Eroii Neamului în anul 2010, având în vedere că la acea vreme revista nu era distribuită la același nivel ca acum în județ și în țară, am considerat de bun augur să public în acest număr alocuțiunea mea. De asemenea, pentru buna informare a cititorilor, nu toți cunoscători în ale internetului, cred că este bine să ofer câteva date despre Cimitirul Militar din Zvolen, conform site-ului Oficiului Național pentru Cultul Eroilor.
Mai întâi, însă, aș dori să mai vorbesc puțin despre momentul Zvolen. Pe aproape întreg parcursul celor circa 700 km (între Satu Mare și Zvolen sunt circa 350 km), atmosfera a fost una deosebită, cu o înaltă încărcătură patriotică, fiind întreținută, în bună parte, de cei doi cunoscuți și apreciați rapsozi maramureșeni Nicolae Sabău și Ana Hosu. Momente deosebite de istorie adevărată ne-a oferit de la microfonul autocarului colaboratorul și prietenul nostru ing. ec. Cristian Mareș, care a prezentat date și fapte interesante cu privire la locurile străbătute, legate, cu precădere, de Campania de eliberare a nordului Transilvaniei și de ocupare a Budapestei de către Armata Română în acea glorioasă campanie din primăvara și vara anului 1919. Am prezentat și eu câteva aspecte din viața și activitatea Eroilor Neamului și am citit două poezii deosebite, publicate de-a lungul timpului în revistă, respectiv Scrisoare către tăticul căzut în Ardeal și De Ziua Eroilor.
În fața monumentului central al cimitirului din Zvolen, după depunerea de coroane de flori și oficierea unui parastas de către preotul militar din Baia Mare, a rostit un scurt și interesant discurs domnul…. român trăitor de circa 30 de ani în Slovacia, cel ce ține legătura cu autoritățile locale și române pentru buna întreținere a cimitirului. Un interesant material (publicat imediat după acest articol) a prezentat, apoi, domnul g-ral locotenent (r) Liviu-Viorel Nemeș din București, apropiat al rezerviștilor băimăreni, iar Vasile Vlașin, sponsorul principal al deplasării noastre, a citit de pe telefon o frumoasă poezie scrisă în noaptea de 30 noiembrie/1 decembrie de mama sa, care locuiește în Germania (redată pe Coperta 3 a revistei).
De asemenea, cei doi interpreți de muzică populară maramureșeni care ne-au însoțit au rostit frumoase cuvinte și au interpretat câteva melodii patriotice, iar 6 tineri, membri ai mult mai numerosului Grup folcloric Șișeștenii, care i-au fost alături colonelului (r) Gavril Babiciu în acest pelerinaj, au dat glas unui cântec de cătănie deosebit. După aceea, ne-am deplasat cu toții pe o alee din apropiere unde-și doarme somnul de veci poetul Ion Șugariu, fiu al Maramureșului ce și-a găsit moartea tocmai în zona Munților Tatra din Slovacia. Referitor la acest erou al neamului românesc, am luat la cunoștință, cu acest prilej, un fapt deosebit de regretabil. În urmă cu câțiva ani, s-a construit un pod peste Hron, iar autoritățile slovace, în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru jertfa ostașilor din armata română eliberatoare din iarna-primăvara anului 1945, au propus ca acesta să poarte numele eroului de la Băița. Drept pentru care au cerut acordul Ambasadei române din Bratislava, concomitent cu invitația de a participa la eveniment, însă, stupoare, li s-a răspuns că ar fi bine să caute un alt nume, deoarece Ion Șugariu ar fi avut legături cu Mișcarea Legionară din perioada interbelică. Nedumeriți, nevenindu-le să creadă, oficialii slovaci au reiterat dorința lor, însă funcționarii noștri diplomatici au rămas fermi pe poziții. (N.a. poziții pe care, din păcate, nu le adoptă și cu alte prilejuri, când suntem umiliți și terfeliți în fel și chip prin cancelariile europene!)
Pe lângă atitudinea total antiromânească și comportamentul de genul “hai să-mi torn cenușă-n cap de unul singur, ca să dau bine în fața mai marilor lumii”, gestul așa-zisului diplomat care a corespondat cu slovacii frizează logica, fiind ridicol de-a binelea: adică, acuzi de legionarism un tânăr ofițer de rezervă român (nota bene, doar pe baza unor “aprecieri” din partea altor poeți și scriitori ai vremii cu privire la versurile sale, fără fapte concrete și legături certe cu Mișcarea legionară), care luptă împotriva statului german hitlerist, “patronul” de facto al Mișcării, mai mult își dă viața, în aceste lupte, cu arma în mână, departe de pământul natal!!! Doamne, oare cât vom mai avea acest comportament de renegare a românilor cu adevărat patrioți și iubitori de neam și glie, de respingere și aruncare la coșul de gunoi a adevăratelor valori naționale!? Nu ne-a fost suficient “deceniul negru” de după al doilea război mondial, când am decimat întreaga floare a intelectualității, culturii și armatei române (inclusiv, și mai ales, pe făuritorii României Mari), aruncăm anatema și acum, după peste 70 de ani, asupra unor tineri promițători ai românismului ce și-au pierdut prematur viața pe câmpurile de luptă ale Europei, pentru eliberarea ei de totalitarism și teroare!?
Redau, în cele ce urmează, câteva informații despre cimitirul din Zvolen și cuvântul rostit în fața acestuia:
Cimitirul Central din orașul Zvolen, dedicat eroilor români care s-au jertfit în luptele purtate în perioada 18 decembrie 1944 – 12 mai 1945 pentru eliberarea Cehoslovaciei, se numără printre cele mai reprezentative obiective comemorative de for public din Slovacia.
Construit în anul 1958, acesta este cel mai mare cimitir de război românesc din străinătate și a fost declarat monument cultural în anul 1963, aici avându-și locul de veci 10.384 de militari români, alături de militari aparținând altor state participante la Al Doilea Război Mondial.
În centrul cimitirului se află un monument care sugerează, prin configurația arhitectonică, un sanctuar voievodal românesc: pe un postament impunător, cu o deschidere de aproape 50 de metri, este așezată o lucrare plastică din beton, placată cu marmură albă. Deasupra este fixată o uriașă coroană din frunze de laur, dăltuită în piatră. Pe latura din față a monumentului a fost săpat în marmură următorul text, în limbile română și cehă: „Glorie veșnică eroilor români căzuți în luptele pentru eliberarea Republicii Cehoslovacia de sub jugul fascist – 1944-1945”.
În jurul grandiosului monument sunt aliniate morminte individuale sau comune în care se odihnesc eroii armatei române căzuți în luptele purtate la Banska Bistrica, Piestany, Brezno, Detvo, Buzica, pe piscurile Munților Javorina, pe Nitro sau pe Hron și în multe, multe alte câmpuri de luptă, de unde au fost adunați și așezați cu pioșenie în acest cimitir militar românesc.
Cimitirul este organizat în patru zone distincte, fiecare dintre acestea fiind împărțită în parcele, în care sunt menționate numele eroilor români înhumați aici. Parcelele sunt numerotate cu literele alfabetului latin (de la A la Z). Astfel, conform „Repertoriului ostașilor eroi români căzuți în Slovacia în războiul antihitlerist 1944-1945”, Parcela A are 528 de eroi (de la 1 la 528); Parcela B (de la 529 la 1056); Parcela C (de la 1057 la 1512);…Parcela Z (de la 9850 la 10.384).
Cadrele militare au 494 de însemne de căpătâi, pe care sunt menționate gradul, numele și prenumele, unitatea militară din care au făcut parte și locul unde au căzut în luptă.
Pentru ceilalți militari sunt amenajate morminte de război comune, în ordinea alfabetică a localităților de pe teritoriul Slovaciei de unde provin rămășițele lor pământești, pe o placă de bronz fiind trecute numele acestora.
Pentru acei eroi români cărora, atunci când au fost exhumați, nu li s-au identificat datele personale, se menționează „Erou român necunoscut”.
Stimați colegi,
La puțin timp după ce m-am implicat în editarea revistei Eroii Neamului la Satu Mare, mai precis după apariția celui de-al doilea număr, în martie 2010, am avut onoarea și plăcerea, dar și privilegiul de a cunoaște un bărbat adevărat, un veteran de război ce a participat la aproape toată campania de eliberare a Transilvaniei de nord din toamna anului 1944, de la Târnăveni și Luduș, până dincolo de Cluj, dar și la o parte din acțiunile duse de armata română dincolo de hotarele naționale pentru înfrângerea definitivă a hidrei fascisto-hortiste, până în chiar această localitate slovacă, Zvolen, unde, iată, datorită demersurilor și eforturilor dumneavoastră, a băimărenilor, am ocazia să mă aflu și eu, în chiar sfânta ZI de ÎNTÂI DECEMBRIE.
Veteranul nostru s-a născut la 25.11.1921 în localitatea Carol I, azi Nicolae Bălcescu, din județul Constanța și și-a trăit cea mai mare parte a vieții în colțul opus al României, la Baia Mare și Satu Mare, rămânând aici după ce a revenit în țară, cu unitatea sa, din Cehoslovacia, la încheierea celui de-al doilea război mondial.
Atunci când l-am cunoscut avea aproape 89 de ani și trăia singur de 20 de ani, de când soția s-a mutat în veșnicie, menținând o gospodărie precum alții, la jumătate din vârsta sa, nu ar fi în stare: o casă mare, cu etaj, o grădină cu viță de vie frumos aranjată, pomi fructiferi, legume și zarzavaturi, păsări și un mic atelier dotat cu tot felul de scule, pentru că de când se știe i-a plăcut să meșterească câte ceva, să repare ustensile, instrumente și chiar mașini. Nu mai vorbesc de tot felul de documente despre război și alte aspecte din trecut, dar mai ales de memoria sa formidabilă. Dacă doreai să povestești cu el despre război, trebuia să-ți asiguri o importantă rezervă de timp, deoarece pentru fiecare loc pe unde l-au purtat ordinele și necesitățile războiului avea cel puțin 2-3 povestiri, unele despre fapte de eroism, altele despre greșeli comise de comandanți și camarazi, altele despre suferințele suferite de ostași în diverse bătălii, altele despre caracterul și apucăturile soldaților sovietici aliați în campania de eliberare a Ardealului și a celorlalte țări europene din zonă, sau pur și simplu fapte, întâmplări, glume și șotii caracteristice comunităților de militari. Însă, peste toate, răzbătea seriozitatea, importanța pe care a dat-o misiunilor pe care le avea de îndeplinit, curajul, hărnicia, inițiativa și spiritul camaraderesc care l-au făcut să fie respectat de subordonați și comandanți, ba chiar și, ulterior războiului, de către cei cu care a lucrat sau conviețuit în diverse împrejurări. Așa l-am perceput și cunoscut eu pe veteranul de război, Locotenent colonelul (r) BENTU A. NICOLAE, avansat la acest grad, succesiv, după cel de sergent major avut la terminarea războiului.
Despre viața și activitatea sa în anii războiului se pot spune multe, eu am încercat să le sintetizez în 3 numere consecutive ale revistei Eroii Neamului, aici urmând doar să punctez câteva momente mai deosebite.
A fost încorporat la 20 februarie 1942 în Batalionul 4 Grăniceresc de Gardă, cantonat în zona Ploieștiului, ce avea ca principală misiune paza și apărarea rafinăriilor din zonă, dar și instruirea recruților înainte de trimiterea pe frontul de est. Aici a fost martorul și, se poate spune, ținta puternicelor bombardamente americane, însă, conform aprecierii sale, Ploieștiul beneficia de cea mai puternică apărare, după Berlin, pusă în funcțiune de nemți.
Actul de la 23 August 1944 l-a găsit la Regimentul 82 Infanterie, Batalionul 1 Instrucție, Compania a IV-a, în localitatea Târnăveni, în calitate de comandant de pluton de mitraliere recruți.
Ostașii erau recrutați cu precădere din zona Ardealului, respectiv din jurul localității Târnăveni, cu excepția unor voluntari veniți din Ardealul de Nord, vremelnic ocupat de trupele maghiare. Instrucția era foarte intensă, solicitându-i pe ostași la un efort maxim, efort la care se angajau cu toții, animați de dorința de a se jertfi pentru apărarea intereselor neamului. Moralul foarte ridicat al ostașilor era generat de mobilizarea psihică creată și prin cântecele patriotice, anume selectate, care se cântau la plecarea și la revenirea în cazarmă.
Veteranul nostru povestește: „În noaptea de 22/23 august, în timp ce eram consemnați în cazarmă, am primit prin radio ordinul mult așteptat de întoarcere a armelor împotriva cotropitorilor fasciști și hortiști. Prima noastră misiune a fost ieșirea în dispozitiv de luptă pentru apărarea cazărmii (aflată doar la câteva sute de metri de frontiera arbitrară trasată prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940) și dezarmarea comandamentului german instalat în clădirea Primăriei Târnăveni.”
Ceea ce cred că merită relatat este faptul că în această primă luptă, după 23 august 1944, angajată cu trupele germane și maghiare de unitatea în care activa, a căzut la datorie toată grupa de 20 de mitraliori condusă de sergentul major Cotârță Constantin, atașată plutonului pe care-l comanda, în urma unui atac, susținut de artilerie, al unei unități de elită SS, dotată cu mașini, motociclete și care blindate ușoare. Ulterior, cu sprijinul altui batalion, au reușit să-i „dea peste cap pe nemți”, cum s-a exprimat domnul Bentu, și să facă o importantă captură de armament și tehnică de luptă. Ceea ce consideră caracteristic luptelor din Transilvania, mai ales din perspectiva pierderilor suferite de armata română, este faptul că mai mereu unitățile și subunitățile noastre erau zorite, împinse de la spate de comandanții sovietici, pentru a ataca, a forța cu mari riscuri orice rezistență a inamicului.
A urmat, în același registru, zona Luduș, Oarba de Mureș, Iernut și Bogata de Mureș, unde au căzut circa 13.000 de ostași români, morți și răniți, apoi Hădăreni, Turda, Cluj-Jucu de Jos. Aici, Garda regală s-a contopit cu Regimentul 90, comandant fiind legendarul, pentru Satu Mare, colonel, ulterior general, Popescu Victor. Sergentul Bentu A. Nicolae, datorită spiritului său de inițiativă și a curajului deosebit, a ajuns într-o situație în care a fost forțat să execute foc susținut de unul singur, fiind cel care a deschis focul în crâncena bătălie din jurul capitalei de suflet a Ardealului, numai în spitalul din Cluj fiind internați în urma acesteia peste 1.000 de ostași. Din păcate, printre ei s-a aflat și eroul acestor rânduri, rănit grav la picior și la mână, în urma exploziei unui obuz în apropiere. A reușit cumva să-și panseze rana de la picior, după care s-a retras între niște copaci, unde a leșinat. Nu știe pentru cât timp. Cert este că a fost găsit de un cioban, care a anunțat trupele române din zonă, urmând un periplu prin mai multe spitale civile și militare, ultimul la Târnăveni. După un concediu medical în care și-a vizitat familia, în aprilie 1945 a fost trimis din nou la unitatea sa, care-și avea cartierul general la Sibiu, de unde a plecat pe frontul din Cehoslovacia, până la terminarea războiului.
Iată cum mi-a relatat domnul Bentu episodul Cehoslovacia: „Am fost îmbarcat în trenul cu destinația frontul din Cehoslovacia, având calitatea de șef al aprovizionării, astfel că pe tot parcursul drumului, inclusiv la Budapesta, unde am stat câteva zile, am fost în măsură să ajut populația cu mâncare. Am ajuns în Cehoslovacia cu 2-3 zile înainte de Victorie, chiar în noaptea de 8 pe 9 mai debarcând din tren. În acea noapte, în localitatea Zvolen, am văzut un spectacol pe care nu am să-l uit niciodată: am văzut pe cer cum toate categoriile de arme trăgeau cu trasoare. Cerul tot era străbătut parcă de săgeți de foc ca niște licurici. A apărut fanfara militară și a început să cânte. Se auzea de peste tot „Voina Gatova” sau chiar „Voina Kaputt”. Se încinse o horă la lumina artificiilor, peste liniile de cale ferată. Ostași de diferite naționalități se îmbrățișau într-un entuziasm de nedescris. Pentru toți încheierea războiului reprezenta o bucurie fără seamăn, legându-și mari speranțe de acest eveniment fericit, concomitent cu dorința unanimă ca un asemenea flagel să nu se mai repete niciodată. Gândurile noastre se îndreptau către patrie, către toți cei dragi rămași acasă, dar și către aceia care și-au jertfit viața pe fronturile întinse de-a lungul și de-a latul mai multor țări.
Dar pentru că mai existau formațiuni germane fanatice, cu care armata sovietică se mai lupta, nici noi nu ne-am întors imediat spre țară, rămânând să asigurăm liniștea și ordinea în zonele unde eram cantonați. Mai mult, am revenit în țară pe jos, însă am avut satisfacția de a participa la frumoasa și emoționanta defilare a trupelor române prin fața Hotelului Dacia din Satu Mare, la 23 August 1945, eu fiind purtătorul de drapel.”
De fapt, la 23 august 1945, cu ocazia aniversării unui an de la întoarcerea armelor, Regimentul 90 Infanterie a preluat frâiele administrative ale municipiului Satu Mare printr-o defilare prin Piața centrală. Ca recunoaștere a meritelor și spiritului de sacrificiu manifestate pe front și în afara acestuia, sergentul major Bentu A. Nicolae a avut onoarea de a fi purtătorul de drapel la acest ceremonial deosebit de apreciat de românii sătmăreni care simțeau efectiv că Satu Mare este și va rămâne pentru totdeauna românesc.
Pentru a ne face o imagine asupra eroismului său, vom enumera distincțiile și decorațiile primite, în timpul și după încheierea războiului, pentru faptele sale de arme, deși perioada efectivă petrecută pe front nu a fost prea îndelungată: „Victoria asupra Germaniei” (decorație sovietică), „Bărbăție și credință cu spada” Clasa a II-a, „Serviciul credincios” Clasa a III-a și „Eliberarea de sub jugul fascist”.
Desigur, ulterior discuțiilor purtate pentru articolele din Eroii Neamului, ne-am întâlnit de mai multe ori, nonagenarul de peste 1 metru 90 fiind nelipsit de la toate manifestările prilejuite de marcarea Zilelor importante din istoria noastră: Ziua Națională, Ziua Armatei Române, Ziua Eroilor, a Drapelului și Imnului Național ș.a, până când, în urmă cu 2 ani, inima bravului iubitor de Românie și români a încetat să mai bată. Ne-au rămas de la el relatările despre război, dar și o mărturisire ce ar trebui să fie o pildă pentru generația de azi și cele ce vor veni: „Deși am fost doar o perioadă scurtă pe front, mi-am format o impresie generală asupra eroismului ostașului român, încă din primele zile pierzându-mi cei mai buni prieteni în împrejurări eroice deosebite. În acest sens, cred că modestele mele rânduri vor constitui atât o mărturie, cât mai ales un omagiu pentru jertfa lor supremă, pentru ca generațiile tinere să cunoască eforturile făcute de întregul popor sub lozinca „TOTUL PENTRU FRONT, TOTUL PENTRU VICTORIE”.
Dar, zic eu, a mai lăsat ceva: o emoționantă poezie, încredințată încă în 1989 cumnatului meu, învățătorul Vasile Cormoș, care mi-a dat-o spre publicare în Eroii Neamului încă înainte de a-l cunoaște pe bravul veteran, aflând abia ulterior „sursa”. Poezia se intitulează „Scrisoare pentru tăticul căzut în Ardeal”, pe care v-am citit-o în autocar.
LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI ROMÂNI, ORIUNDE V-AȚI AFLA!
(Vezi: Scrisoare pentru tăticul căzut în Ardeal. Eroii Neamului, Satu Mare, 2010, 2 (s.n.), nr. 1 (2), p. 11.)
https://asociatia-tempora.ro/2020/05/09/9-mai-ziua-independentei-de-stat-a-romaniei-si-ziua-europei/https://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2020/05/armata-9-mai-xm.pnghttps://asociatia-tempora.ro/wp-content/uploads/2020/05/armata-9-mai-xm-150x150.pngDiverseAstăzi, 9 mai 2020, este o zi foarte importantă pentru Europa și pentru România. Dacă pentru cetățenii europeni această dată marchează două sărbători, respectiv Ziua Victoriei, data la care s-a încheiat cel de-al doilea război mondial în Europa și Ziua Europei, în care s-a declarat constituirea Comunității Europene –...admintempora nicu.i.boca@gmail.comAdministratorAsociatia Civica TEMPORA