NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ A ÎNCEPUT! ZIUA X ESTE APROAPE! ÎN CURÂND VĂ PREZENTĂM MACHETA STATUII EROULUI NECUNOSCUT
Cum am menționat în articolul anterior, suferința provocată României de Primul Război Mondial, jerta patriei noastre pentru realizarea visului Marii Unirii se putea vedea din multitudinea de morminte săpate la repezeală, pe câmpuri, pe drumuri sau la marginea satelor, în timpul luptelor.
Pentru glorificarea tuturor celor căzuți s-a luat decizia construirii de statui a eroului necunoscut, iar pentru alegerea soldatului necunoscut s-a hotărât să fie dezgropaţi zece soldaţi de pe câmpurile de luptă unde s-au dat marile bătălii din Primul Război Mondial, respectiv Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Tg.Ocna, Jiu, Prahova, Bucureşti, Dobrogea, Ardeal şi Basarabia. Deshumarea şi ridicarea acestor rămăşiţe pământeşti a fost urmată de aşezarea lor în zece sicrie de stejar, căptuşite cu tablă de zinc şi depuse în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Mărăşeşti. Alegerea sicriului cu osemintele Ostaşului Necunoscut a aparţinut elevului Amilcar C. Săndulescu, de la Liceul Militar „Dimitrie A. Sturdza” din Craiova, premiant şi orfan de război.
Orfanul Amilcar a înconjurat cele zece sicrie şi s-a oprit în faţa celui de-al patrulea sicriu, a îngenuncheat şi a rostit cuvintele legendare: „Acesta este tatăl meu”. Astfel, sicriul cu numărul 4 a devenit soldatul necunoscut al României, iar celelalte nouă sicrie au fost duse în Cimitirul Eroilor din Mărăşeşti şi îngropate cu onoruri militare în ziua de 14 mai 1923.
În ziua de 17 mai 1923, în Parcul Carol a avut loc ceremonia reînhumării Eroului Necunoscut. Pe lespedea criptei s-a încrustat următorul epitaf: „Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919″.
Oare câți copii orfani, ca și AMILCAR SĂNDULESCU, a avut sătmarul? Câți urmași ai eroilor de atunci nu s-ar bucura ca la 1 Decembrie 2018 să poată depune o coroană la STATUIA EROULUI NECONOSCUT, la locul ei din Piața Libertății?
Știrea privind Dezvelirea monumentului „Soldatul Necunoscut” în data de 1 Decembrie 1922 a fost relatată în ediția ziarului „SATU MARE” în data de 03.12.1922, când în conținutul articolului se menționează că evenimentul s-a bucurat de o mare solemnitate, chiar și în lipsa principelui Carol, viitorul rege al României Mari, precum și din cauza morții celui de neînlocuit în inimile românilor, părintele Vasile Lucaciu.
Rămâne memorabil apelul lansat de dl. GOCAN, directorul regional al învățământului din Oradea, unul dintre participanți, apel care este mai mult decât valabil și astăzi:
SĂ CONSOLIDĂM UNIREA. SĂ NU NE MAI CERTĂM ÎNTRE NOI.
TRĂIASCĂ 1 DECEMBRIE! TRĂIASCĂ UNIREA TUTUROR ROMÂNILOR!
Visul reamplasării statuii este mai aproape de realitate.
Asociația Civică Tempora a început negocierile pentru refacerea Statuii Eroului Necunoscut, cu o societate de profil, iar în scurt timp o să prezentăm macheta finalizată a acesteia.
Macheta statuii Eroului Necunoscut.
De asemenea Muzeul Județean Satu Mare are în colecție cele două plăci din bronz care erau montate pe soclul monumentului Eroului Necunoscut și sunt expuse la Centrul Militar Satu Mare.
1916 reprezentând anul intrării României în război Atacul ostașilor români
19 Aprilie 1919 trupele române intră Satu Mare
Cele două tunuri care vor flanca Statuia Eroului Necunoscut sunt deja în Satu Mare.
Ce frumos se va încadra Statuia Eroului Necunoscut la locul ei din Piața Libertății, unde mai sunt amplasate câteva statui și busturi:
VASILE LUCACIU IULIU MANIU HAM JANOS
STATUIA LIMBII ROMÂNE I.C. BRĂTIANU CONTELE SZECHENYI
Iar turiștii care ne vizitează orașul vor avea un nou punct de atracție: STATUIA EROULUI NECUNOSCUT
Dragi sătmăreni vă reamintim că Asociația Civică Tempora a deschis la Banca Transilvania contul RO34BTRLRONCRT00F8409802, unde cei care, din conștiință și suflet, pot să doneze pentru această cauză.
Haideți să-l cinstim pe cel mai mare român EROUL NECUNOSCUT
de bronz, care va spune timpilor ce vin că:
Tare ca metalul acesta a fost hotărârea sătmărenilor și
AU ÎNVINS!